20 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO stradă din buricul oraşului - început de modernizare, apoi abandon

O stradă din buricul oraşului – început de modernizare, apoi abandon

Chiar dacă se asfaltează multe străzi în Craiova, încă sunt probleme la acest capitol în oraş. Mulţi craioveni se plâng de condiţiile proaste de pe străzile lor. Un cititor al Gazetei de Sud ne-a scris despre strada Pictor Ion Andreescu, pe care începuseră lucrările în 2019, însă brusc au rămas în aer.

Craioveanul, care locuieşte pe strada Pictor Ion Andreescu, în apropierea Parcului Puşkin, ne-a transmis că, în anul 2019, a avut speranţe că ceva se va întâmpla pe strada lor. În realitate, locuitorii din zonă au fost doar seduşi şi abandonaţi. „Vă scriu în legătură cu o stradă din zona Pușkin, strada Pictor Ion Andreescu. În 2019, firma care se ocupa de reabilitarea străzilor din municipiu a venit, a spart trotuarele, a adus chiar și borduri, care au stat un timp pe marginea străzii, însă după o vreme au dispărut și bordurile și muncitorii.

Îmi este teamă ca pe undeva prin hârtiile de la primărie, cineva chiar crede că strada a fost reabilitată, dar după cum se vede în poze, nu este aşa. În orice caz, ea a fost cumva uitată în stadiul de șantier de aproape 4 ani. Aş fi curios care este răspunsul primăriei“, ne-a povestit bărbatul.

Această stradă face parte din Zona A a oraşului, adică este impozitată la nivelul maxim, însă arată destul de rău. Astfalt nou nu a ajuns aici de ani de zile. Pe o parte a străzii, trotuarele au fost sparte, iar bordurile ridicate. Pe cealaltă parte, încă există borduri şi o alee îngustă turnată pe trotuar. Strada nu arată deloc ca una dintr-o zonă bună a oraşului.

Zona din apropierea Parcului Puskin, asfaltată pe sărite

În zona Parcului Puşkin, în cazul străzilor care pornesc de la fântâna arteziană există o situaţie destul de ciudată. Acestea au fost asfaltate pe sărite. Situaţia din teren este următoarea: străzile Pictor Ion Andreescu şi Eremia Grigorescu nu sunt modernizate, iar străzile Oituz şi Horia sunt modernizate. Acestea din urmă au fost reabilitate, au borduri, iar trotuarele sunt şi ele amenajate. Diferenţa dintre străzile modernizate şi cele uitate când a venit vorba de reabilitare este destul de mare, chiar dacă toate cele patru pleacă de la fântâna arteziană din apropiere de Puşkin şi se termina în strada Mărăşti.

Am întrebat Primăria Craiova de ce au început lucrările pe strada Pictor Ion Andreescu şi nu s-au mai finalizat. Însă, aşa cum obişnuiesc în ultima perioadă, reprezentanţii municipalităţii preferă să ţină răspunsul câteva zile pentru ei, iar abia apoi să îl transmită mai departe către presă, implicit către craioveni. Chiar dacă vorbim despre răspunsuri absolut banale, care au nevoie de o documentare minimă, primăria le transmite cu greu. În tot acest timp, craiovenii aşteaptă informaţii despre străzile lor.

Nici de această dată primăria nu s-a obosit să răspundă prea repede la solicitare. Aşadar, până la închiderea ediţiei, reprezentanţii municipalităţii nu ne-au transmis un răspuns în acest sens.

Între timp…continuă laudele pe Facebook

Chiar dacă răspunsurile pentru presă întârzie, există, totuşi, o sursă de informare. Este vorba despre pagina de Facebook a primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Numai că informaţiile de aici sunt legate doar de străzile pe care s-a turnat deja asfalt. Aparent, în Craiova nu există nicio problemă legată de străzi, ci totul este o modernizare continuă. „Odată cu încălzirea vremii, intensificăm lucrările de reparații stradale. Străzile Cicoarei și Teslui, din cartierul craiovean Catargiu, beneficiază, începând de astăzi (n.r. 25 martie), de condiții moderne de trafic. Trotuare, accese spre proprietăți, dar și calea de rulare a autoturismelor au fost reparate și s-a turnat asfalt, iar de astăzi traficul rutier a fost reluat. Continuăm cu toate străzile din oraș care au nevoie de asfalt“, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

UPDATE: Primăria Craiova ne-a transmis un răspuns despre situația de pe strada Pictor Ion Andreescu, după închiderea ediției. „Strada este predată constructorului pentru introducerea utilităților. După finalizarea acestor lucrări, se va pune asfaltul”, au precizat reprezentanții primăriei.

Citeşte şi: Craioveni păcăliți cu zeci de mii de lei prin metoda „racordare la rețeaua de gaze”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS