24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBărbat din Gorj, arestat pentru tentativă de omor

Bărbat din Gorj, arestat pentru tentativă de omor

Un bărbat din comuna Bengești-Ciocadia, Gorj, a fost arestat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a stabilit că în ziua de 24 martie, în jurul orei 17.00, cel reținut pentru tentativă de omor i-a aplicat unui bărbat lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, lovituri în urma cărora victima a căzut pe solul constituit din beton.

După aceasta, agresorul s-a urcat peste victimă şi a izbit-o cu capul de planul dur în repetate rânduri, producându-i leziuni traumatice craniene grave care i-au pus în pericol viaţa, după cum au stabilit anchetatorii.

„Astfel, s-a reţinut că la data de 24.03.2023 persoana vătămată S.M. a desfăşurat activităţi gospodăreşti la locuinţa unei alte persoane din comuna Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, împreună cu mai multe persoane. După desfăşurarea unor activităţi şi servirea mesei de prânz, în timpul căreia s-au consumat băuturi alcoolice, persoanele prezente au reluat lucrul în gospodăria respectivă, iar la un moment dat a izbucnit un conflict între victima S.N. şi agresorul C.V., cel din urmă începând să-l lovească pe S.N. cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, lovituri în urma cărora victima a căzut la sol, pe beton, după care agresorul s-a urcat peste victimă şi a izbit-o cu capul de planul dur în repetate rânduri.

Pentru aplanarea conflictului şi încetarea actului de agresiune a intervenit un martor, care l-a luat pe agresor de deasupra victimei şi a stropit victima cu apă pe faţă pentru a-şi reveni din starea de inconştienţă în care se afla. Din raportul de expertiză medico-legal din 26.03.2023 rezultă că victima S.N. prezintă un traumatism cranio-cerebral grav, leziunile s-au putut produce în data de 24.03.2023 prin lovire cu şi de corp dur, necesitând pentru vindecare 50-55 de zile îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei.

Persoana vătămată S.N. este internată în Secţia ATI a Spitalului nr. 1 Craiova, fiind operată la data de 25.03.2023. Inculpatul a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 25.03.2022, ora 19.30”, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS