10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAu venit facturile la energie după Târgul de Crăciun

Au venit facturile la energie după Târgul de Crăciun

Târgul de Crăciun din Craiova a încântat privirile multor craioveni, dar şi turiştilor veniţi în oraş special pentru a lua parte la evenimentele organizate. Însă, dincolo de strălucirea din centrul oraşului, foarte mulţi craioveni şi-au pus întrebarea, cât se poate de oportună, dacă nu cumva această distracţie ne va costa prea mult, mai ales că preţurile la energia electrică au explodat.

Centrul Craiovei a fost împodobit cu peste un milion de beculeţe, însă primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, susţinea, la momentul inaugurării Târgului de Crăciun că beculeţele nu vor afecta prea mult bugetul oraşului, fiindcă sunt leduri care au consum foarte redus.

„Am văzut zilele astea toți haterii care spuneau că Olguța nu face economie şi face risipă de curent. Anul trecut am avut un milion de beculețe, am avut 11.500kwh, asta înseamnă o factură pe perioada iernii undeva la 20.000 de lei, vorbim despre iluminatul de sărbători, nu despre iluminatul public. Dacă dumneavoastră considerați că ar trebui să facem economie de la 20.000 de lei și să punem în balanță bucuria oamenilor care trebuie să se plimbe pe străzi iluminate frumos, nu să orbecăie așa cum s-a întâmplat anul trecut în Bucureşti şi să se împiedice în brazi de traforaj, înseamnă că noi nu mai știm ce avem de făcut și trebuie să-i lăsăm pe alții. Anul trecut am fost pe locul 6 între târgurile de Crăciun din Europa, vrem să ne păstrăm blazonul anul acesta”, declara Olguța Vasilescu la finalul anului 2022.

Valoarea facturii din decembrie, cu 0,79% mai mare faţă de cea din octombrie

După ce a fost emisă şi ultima factură la energie electrică, în care se reflectă consumul din timpul Târgului de Crăciun, Gazeta de Sud a solicitat Primăriei Craiova să dea publicităţii ce sume au fost plătite. Din răspunsul oferit de Primăria Craiova reiese faptul că s-a reuşit chiar să se reducă din consum anul acesta, comparativ cu perioada Târgului de Căciun de anul trecut.

„Factura de energie electrică a iluminatului public stradal pe zona municipiului Craiova, inclusiv pentru cel festiv din perioada Târgului de Crăciun, aferentă pentru luna decembrie 2022, a fost în valoare de 1.011.337,45 lei. Diferența facturii pe decembrie față de o lună anterioară, fără iluminat festiv – de exemplu, luna octombrie 2022 – a fost de doar 0,79% în plus, ultima fiind în cuantum de 1.003.428,47 lei“, au declarat reprezentanţii municipalităţii.

Iluminatul festiv din Romanescu, scos din schemă pentru economie

Tocmai pentru ca facturile să nu fie mai mari, primăria s-a gândit să renunţe la iluminatul festiv din Parcul Nicolae Romanescu.

„Facturile de energie pentru iluminatul public stradal din lunile noiembrie 2022 si, respectiv, ianuarie 2023 au fost mai mici decât cele anterioare perioadei Târgului de Crăciun. O scădere în facturi, dar și la capitolul consum kwh pe perioada Târgului de Crăciun din 2022 s-a înregistrat și comparativ cu lunile noiembrie, decembrie 2021, ianuarie 2022, când a avut loc ediția din 2021 a Târgului de Crăciun din Craiova. Economia din 2022 s-a realizat în urma renunțării la iluminatul festiv din Parcul Nicolae Romanescu, dar și datorită utilizării unui sistem led mai performant, cu consum mai redus față de cel din 2021“, a mai transmis primăria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS