13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTaxele şi impozitele din 2023, majorate doar cu rata inflaţiei

Taxele şi impozitele din 2023, majorate doar cu rata inflaţiei

Taxele şi impozitele locale pe care le vor plăti craiovenii în 2023 nu vor fi majorate decât cu rata inflaţiei de 5,1% stabilită de Ministerul Finanţelor şi aplicabilă anul viitor. Asta înseamnă creşteri faţă de anul în curs de câţiva lei sau zeci de lei. Nici impozitele pe locuinţă, despre care se vehicula la un moment dat că vor înregistra creşteri semnificative în 2023, nu se vor modifica.

Multe dintre ele s-ar fi dublat sau chiar triplat dacă se luau în calcul valorile cuprinse în Studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Ordonanța de Guvern nr. 16/2022 care schimba modul de determinare a valorii impozabile a clădirilor va fi aplicată însă de la 01.01.2024, aşa că românii vor scăpa de impozite mai mari pentru locuinţe, cel puţin în 2023.

Care sunt singurele modificări de impozite şi taxe

Revenind la nivelul impozitelor şi taxelor locale din Craiova pentru anul 2023, acesta a fost aprobat, luni, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Practic, ieri doar s-a supus la vot proiectul de hotărâre, pentru că dezbaterile au avut loc la şedinţa ordinară de joia trecută. Ce s-a întâmplat atunci? Edilul Olguţa Vasilescu a anunţat că anul viitor vor fi aceleaşi taxe şi impozite ca şi în 2022, indexate doar cu rata inflaţiei de 5,1%, şi a acceptat două amendamente ale grupului USR. „Nu am intervenit decât la maşinile electrice, unde am văzut că s-au făcut amendamente de către grupul USR, unde scutirea nu mai era de 95%, ci de 50%, şi se plătea taxă de parcare. Grupul USR a depus nişte amendamente cu care noi, executivul, suntem de acord, în sensul să ne întoarcem la situaţia de anul acesta“, a explicat primarul Craiovei.

Concret, s-a mers tot pe o reducere a impozitului pentru mijloacele de transport hibride cu 95%, față de reducerea propusă de 50%, în timp ce taxa de parcare pentru mijloacele de transport hibride și electrice a fost stabilită la jumătate, adică 37 lei/an, față de valoarea propusă de 74 lei/an, cât este pentru restul vehiculelor. Acestea au fost, de altfel, singurele modificări aduse proiectului de hotărâre privind stabilirea şi aprobarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2023.

Taxele şi impozitele din 2023, majorate doar cu rata inflaţiei. Reducerea cotei de impozitare la clădirile nerezidenţiale a fost respinsă

Proiectul a trecut cu toate că unii consilieri locali PNL au votat împotrivă. Motivul? Nu a fost luat în calcul şi amendamentul depus de consilierul local PNL Teodor Sas. Acesta a propus, ca şi în şedinţa de joia trecută, scăderea cotei de impozitare la clădirile nerezidenţiale, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice, de la 1,3% la 0,5% – minimul stabilit de lege. „Acest impozit a fost crescut cu peste 300%, iar în situaţia aceasta se găsesc mii de case de la periferia oraşului, care sunt autorizate ca anexă exploataţie agricolă, iar locuitorii de acolo sunt obligaţi să plătească un impozit şi de 10.000 de lei pentru o casă“, a spus atunci Teodor Sas.

Amendamentul de joia trecută a fost formulat acum în scris, dar fără izbândă. 11 consilieri locali au fost „pentru“ (PNL şi USR), doi s-au abţinut (Răzvan Diaconu şi Daniel Stoian, ambii de la PNL), iar consilierii PSD şi PER au fost împotrivă.
Nici nu se putea altfel, din moment ce în şedinţa în care s-a dezbătut proiectul cu taxele şi impozitele Olguţa Vasilescu a explicat, folosind imagini şi filmări din dronă, de ce se plăteşte un impozit atât de mare pentru clădirile nerezidenţiale deţinute de persoanele fizice şi juridice.

În fapt, craiovenii aflaţi în această situaţie ar plăti foarte puţin pentru terenul pe care se află clădirea, lucru care ar compensa cu impozitul mare plătit pentru locuinţă. „În Craiova sunt 5.606 clăduri nerezindeţiale aparţinând persoanelor fizice, dintre care doar 276 reprezintă exploataţii agricole. De fapt, acestea nu sunt exploataţii agricole, ci case de locuit. Practic, proprietarii nu au respectat autorizaţia de construire, au eludat bugetul statului, unii chiar de 30 de ani, în sensul că nu au plătit cota care trebuia bugetului local“, a fost explicaţia edilului Craiovei.

Contre scurte între Sas şi Dindirică

Tot ce a reuşit Teodor Sas în şedinţa de ieri a fost să-l enerveze pe Lucian Dindirică (PSD), preşedintele de şedinţă. Liberalul a dorit să ia cuvântul după ce amendamentul său a picat la vot, dar a fost oprit de Dindirică. „Nu ne mai întrebaţi dacă luăm cuvântul, domnule preşedinte?“, i s-a adresat Sas. „Aţi luat cuvântul, domnule Sas, în şedinţa de joia trecută când aţi prezentat amendamentul“, a răspuns Dindirică. „Şi acum nu mai avem dreptul să luăm cuvântul, am înţeles. Ăsta e modul în care procedaţi, păstraţi aceeaşi nedreptate faţă de locuitorii de la marginea Craiovei, cu aceste impozite aberante“, a continuat Sas.

Puţin iritat de spusele acestuia, Dindirică a replicat: „Nu domne, să plătească oamenii care au furat până acum!“. Dându-şi poate seama că nu e bine să mai continue cu astfel de afirmaţii, consilierul local PSD a cerut imediat votul la următorul punct de pe ordinea de zi, şi ultimul, după care a declarat şedinţa închisă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS