17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului la căldură. Au fost discuții aprinse în Consiliul Local

Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului la căldură. Au fost discuții aprinse în Consiliul Local

Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului pentru căldura craiovenilor. Acestia vor suporta din propriul buzunar creșterea tarifului de distribuție și furnizare a energiei termice. Administrația locală craioveană spune că nu mai are bani ca să suporte costurile cu subvenția căldurii pentru populație. Au fost discuții aprinse în Consiliul Local pe această temă.

Unii dintre consilierii locali au propus ca banii pentru subvenții să fie luați, de exemplu, de la spații verzi. „Văd aici o sumă de 2.840.000 de lei pentru zone verzi, pentru lucrări confecționare forme ambientale pentru parcuri și grădini. Propun realocarea acestei sume pentru subvenționarea creșterii de preț la gigacalorie. Este o creștere de peste 30%. O întreb pe doamna primar dacă a făcut o estimare a impactului bugetar pentru Primăria Craiova pentru subvenționarea acestei creșteri.

Alte orașe au făcut acest lucru, mă refer la subvenția. Dau ca exemplu Clujul, unde se plătește 275 de lei/Gcal, Râmnicu Vâlcea – 338 de lei/Gcal, Ploiești – 187 de lei/Gcal, Brașov – 233 de lei/Gcal. La noi se va plăti 603 lei plus TVA. Insist ca Primăria Craiova să subvenționeze această creștere de 30%, respectiv 140 de lei plus TVA. Cred că bugetul poate permite. Să fac o comparație, această sumă ar fi echivalentă cu cât a pierdut municipiul Craiova cu festivalul IntenCity”, a spus Teodor Sas, consilier local PNL. În replică, Olguța Vasilescu a afirmat că prețul la energia termică „vine în plic de la CEO, iar noi îl aprobăm sau nu”, ținând apoi să menționeze că ministrul Energiei este de la PNL, la fel și conducerea CEO. „Ministerul Energiei mai este la PNL?”, s-a întrebat aceasta, ironic.

Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului la căldură. Replica USR: „Eu știu că PNL și PSD sunt la guvernare”

În discuție a intervenit și liderul consilierilor USR din CL Craiova, Cezar Drăgoescu, care a înaintat o sumă de 5 milioane de euro ca fiind suficientă pentru a compesa întreaga creștere de 140 de lei, pentru lunile de iarnă, iar cetățenii să nu fie afectați.

Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului la căldură. Au fost discuții aprinse în Consiliul Local
Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului la căldură. Au fost discuții aprinse în Consiliul Local

„Așa ar fi normal să se facă. Este adevărat că nu ține de executiv majorarea prețului la apa caldă sau ce ne mai vine de la CEO, dar ține de executiv valoarea subvenției care se poate acorda pentru această creștere, așa cum se întâmplă și în alte orașe mari din țară. Nu vreau să politizez discuția, dar eu știu că PNL și PSD sunt la guvernare, așa că mai bine vorbiți cu colegii dumneavoastră”, a afirmat Cezar Drăgoescu.

Discuții aprinse în Consiliul Local pentru subvenționarea tarifului la căldură

Modificarea prețului la căldură a fost aprobată până la urmă joi în Consiliul Local, cu majoritate de voturi. Degeaba s-a împotrivit un număr de 10 consilieri locali majorării prețului căldurii (5 de la PNL și cei 5 de la USR), 15 consilieri au votat pentru noul tarif (PSD și PER, plus cei doi liberali care sunt de ceva timp de partea PSD – viceprimarul Răzvan Diaconu și Daniel Stoian). Prin urmare, va fi o iarnă grea pentru craiovenii care locuiesc la bloc, care vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru încălzirea locuinței.

O asociaţie care i-a făcut de râs pe locatarii rău-platnici a fost amendată
Craiovenii își vor pune mâna în cap când vor vedea cât va costa încălzirea locuinței în această iarnă

Unii dintre consilierii locali au făcut tot felul de propuneri, dar acestea au fost respinse de către executiv. „Primăria Craiova face un cadou cetățenilor cu ocazia sărbătorilor care se apropie, având în vedere că îl avem pe ordinea de zi într-o ședință din ultima lună a anului. Mărirea de la 463 de lei la 603 de lei plus TVA cred că este cea mai mare din istorie și va pune în reală dificultate o mare parte dintre craioveni. Vor ajunge în situația ca la un apartament cu două camere să plătească peste 400 de lei pentru încălzire. Doamna primar ne spune că așa vine prețul de la Electrocentrale, dar noi aici vorbim despre subvenție. Sunt convins că și în celelalte orașe menționate anterior se acordă subvenții“, a spus și Marinel Florescu, consilier PNL.

Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului la căldură. Cezar Drăgoescu: O mai bună gestionare a bugetului nu ne-ar fi adus în situația asta

Cu exemple concrete a revenit și Cezar Drăgoescu, care a insistat pe ideea că o mai bună gestionare a bugetului nu ar fi adus Primăria Craiova în situația de a nu putea suporta o subvenționare a prețului actual al gigacaloriei.

Cezar Drăgoescu, liderul consilierilor municipali USR

„Eu o să vă mai dau câteva cifre. Un președinte de la o asociație mi-a spus că în luna noiembrie la un apartament de două camere s-a plătit la întreținere 1.000 de lei, la o garsonieră 750 de lei. O familie va plăti 1.500 de lei după această creștere. Eu am calculat impactul bugetar, ar fi 5 milioane de euro, jumătate din cât a cheltuit primăria pe concerte, schimbări de gazon, festivaluri. O mai bună gestionare a bugetului nu ne-ar fi adus în situația asta de a avea mii de familii disperate sau care vor sta în frig la iarnă”, a precizat Cezar Drăgoescu, liderul USR Dolj.

Olguța Vasilescu: Îl aprobăm – avem căldură, nu-l aprobăm – nu avem căldură

Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a venit cu explicații:

”Aș vrea să fac poza generală. Nu noi stabilim prețul. Producătorul care este Complexul Energetic Oltenia (probabil primarul Craiovei face referire la Societatea Electrocentrale Craiova, actualul furnizor de agent termic primar în Craiova n.r.). El stabilește un tarif, îl aprobă ANRE și îl transmite către Termo Urban, apoi este transmis către consiliu. Îl aprobăm – avem căldură, nu-l aprobăm – nu avem căldură. În ceea ce privește subvenția, noi suntem la final de an. Nu mai putem să facem o rectificare bugetară pentru subvenție. Putem să vorbim în luna ianuarie, pe bugetul care se va face pentru anul viitor. Nu avem să luăm de undeva de unde s-a achitat. Nu aprobați acest tarif, de mâine nu mai are Craiova căldură. În ceea ce privește subvenția, este o discuție pe care putem să o facem în luna ianuarie. O să constatați, dacă stați de vorbă cu cetățenii, că sunt foarte mulți care spun că nu-i interesează să subvenționeze primăria gigacaloria, că eu nu mă încălzesc cu energie termică. Acum, la final de an, nu mai există bani”, a spus, în replică, Lia Olguța Vasilescu.

Odiseea creșterii tarifului la căldură

Reamintim că Termo Urban a cerut Consiliului Local al Municipiului Craiova să aprobe mărirea tarifului de distribuţie şi furnizare a energiei termice, distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici. Pentru craioveni, urmează o iarnă grea, populația trebuie să suporte un cost mai mare pentru încălzirea locuințelor. În ultimii doi ani prețul agentului termic a fost modificat de patru ori, câte două modificări în fiecare an.

Înainte de majorarea din septembrie 2021, populaţia plătea operatorului un preţ de 345,26 de lei/Gcal (TVA inclus). După majorarea din septembrie, agentul termic furnizat prin PT-uri a ajuns la un tarif de 415,30 de lei/Gcal (TVA inclus), iar cel furnizat prin CT-uri la 701,93 de lei/Gcal (TVA inclus). Astfel, tariful local la gigacalorie, adică preţul plătit efectiv de craioveni, a devenit în septembrie de 390 de lei (TVA inclus). De la 1 noiembrie 2021, tariful local pentru populație a devenit 462,11 lei/Gca cu TVA (388,33 lei/Gcal fără TVA). Din august 2022, tariful a crescut la de 463,51 lei/Gcal fără TVA, adică 551,57 lei/Gcal cu TVA, iar pe facturi se va regăsi la prețul de 499,89 lei/gigacalorie, TVA inclus.

Punct termic

Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului la căldură. Care este valoarea totală anuală a pierderilor prin punctele termice

Acum, Termo Urban Craiova SRL a solicitat ca tariful de distribuţie şi furnizare a energiei termice distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici sa fie, conform Avizului ANRE nr. 62/07.12.2022 , de 239,73 lei/Gcal, exclusiv TVA, la care se adaugă tariful apei fierbinți de la CEO, de 312,66 lei/Mwh x 1,163 (constantă de transformare din MW în Gcal) = 363,62 lei/Gcal. Astfel a rezultat un tarif de 603,35 lei/Gcal, exclusiv TVA, în timp ce prețul de producere, distribuție și furnizare a energiei termice distribuită din centrale termice o să fie de 869,20 lei/Gcal, exclusiv TVA.

Prin urmare, s-a cerut modificarea tarifului de distribuţie şi furnizare a energiei termice, distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici, de la 463,51 lei/Gcal, la 603,35 lei/Gcal (exclusiv TVA). Preţul local de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice distribuită din centrele termice rămâne la 869,20 lei/Gca, (exclusiv TVA).

Termo Urban a obținut în data de 07.12.2022 avizul ANRE pentru modificarea tarifului. Ulterior, solicitarea a fost aprobată și de ADI Termis. Trebuie precizat că în anul 2022 Termo Urban a cumpărat de la SE Craiova o cantitate de 375.728 Gcal, dar a facturat doar 285.516 Gcal, restul fiind pierderi. În fapt, pierderile sunt de 24,01%, aproape un sfert din cantitatea de agent termic primar cumpărat. Valoarea totală a pierderilor prin PT-uri este în valoare de 32.802.887 de lei într-un an. O sumă imensă, care se poate diminua numai prin investiții majore în rețeaua de termoficare a orașului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS