5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Accident cu trei mașini în Slatina

Olt: Accident cu trei mașini în Slatina

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat vineri, în jurul orei 15.10, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în Slatina, pe strada Drăgănești.

Polițiștii de la Biroul Rutier Slatina au stabilit că un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Slatina, în calitate de conducător auto, la ieșirea din curtea unei societăți comerciale, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe strada Drăgănești, dinspre Slatina către Brebeni, condus de un bărbat, de 55 de ani, din comuna Coteana.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Slatina.

Pentru bărbatul de 55 de ani a fost solicitată o ambulanță, însă acesta a refuzat transportul la spital.

Din evenimentul rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Bărbatul de 30 de ani a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS