16.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCopiii din Turburea au primit Laptele și cornul, restul județului mai așteaptă

Copiii din Turburea au primit Laptele și cornul, restul județului mai așteaptă

Copii de la unitățile de învățământ din Turburea, Gorj, au primit joi lapte, cornuri și mere. Este vorba de produse acordate în programul național. Alte două localități din județ au decis să se ocupe în regim propriu de oferirea produselor respective.

Pentru restul de până la 70 de comune și orașe programul este derulat de Consiliul Județean Gorj. Licitația a avut însă loc chiar pe 5 septembrie și micuții de la grădiniță și școală mai au de așteptat.

Este vorba de un contract în valoare de peste 6,4 milioane de lei care vizează furnizarea şi distribuția de fructe proaspete – mere, lapte și produse lactate și produse de panificație, în cadrul Programului pentru școli al României, pentru preşcolarilor din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular din județul Gorj.


Contract pe trei loturi


Contractul de achiziție este împărțit în trei loturi: fructe, produse lactate și produse de panificație. „Achiziţia este împărţită pe loturi şi pe tip de produs, după cum urmează: Lotul I – Fructe proaspete: mere; Lotul II – Lapte şi produse lactate; Lotul III – Produse de panificaţie.

Lista produselor ce vor fi distribuite în cadrul Programului pentru şcoli al României, preşcolarilor din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular, din judeţul Gorj, în anul școlar 2022-2023, acestea sunt: – Fructe proaspete: mere. – Lapte şi produse lactate: lapte UHT, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, fără adaos de cacao şi iaurt, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, fără adaos de cacao; – Produse de panificaţie: corn din făină integrală/dietetică, care poate conţine adaos de zaharuri şi grăsimi, cu încadrarea în limitele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice nr.1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi şi biscuiţi uscaţi, ambalaţi, din făină integrală/dietetică, care pot conţine adaos de zaharuri şi grăsimi, cu încadrarea în limitele prevăzute în anexa nr.1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice nr.1563/2008”, conform Consiliului Judeșean Gorj. Rămâne de văzut dacă elevii vor primi produse și pentru zilele care au trecut.

Multe familii sărace se bazează pe alimentele respective, mai ales că nu au posibilitatea să le dea copiilor un pachet cu mâncare la școală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS