24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Șofer băut, reținut după a accident mortal un biciclist la Tia Mare

Olt: Șofer băut, reținut după a accident mortal un biciclist la Tia Mare

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat duminică seară, în jurul orei 21.20, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 642, în comuna Tia Mare, soldat cu decesul unui biciclist.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Corabia.

Polițiștii au constatat că în eveniment ar fi fost implicat un autoturism, care, la sosirea polițiștilor, nu se mai afla la fața locului, și un biciclist, în vârstă de 40 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt.

Polițiștii au identificat în comuna Tia Mare autoturismul implicat în eveniment și pe conducătorul acestuia, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitate.

Din evenimentul rutier a rezultat decesul biciclistului, în vârstă de 40 de ani. Trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, la Spitalul Orășenesc Corabia.

Luni, în continuarea cercetărilor și în urma rezultatelor probelor biologice de sânge ale conducătorului auto, care au indicat valoarea de 4,87 g/l alcool pur în sânge pentru prima probă recoltată și de 4,27 g/l pentru a doua probă recoltată, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanța de reținere pentru 24 de ore.

Tot luni, în urma probatoriului administrat, Judecătoria Corabia a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia și a dispus, pe numele bărbatului măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS