10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPanouri fotovoltaice pentru curentul de pe casa scării

Panouri fotovoltaice pentru curentul de pe casa scării

Asociațiile de proprietari care au prins fonduri prin PNRR pot instala pe blocuri panouri solare cu bani europeni, ceea ce ar putea duce la scăderea facturii la energie electrică a locatarilor pe părţile comune. Blocurile reabilitate prin PNRR vor beneficia şi de panouri fotovoltaice pentru curentul de pe casa scării.

În urmă cu câteva luni, Primăria Municipiului Craiova a depus proiecte în valoare de peste 21 de milioane de euro pentru renovarea mai multor blocuri din Craiova cu fonduri europene. Prin urmare 67 de scări de blocuri din Craiova vor fi renovate energetic, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Este vorba de patru loturi de blocuri de locuinţe, dar şi spaţii deținute de agenți economici și care vor fi reabilitate energetic din banii alocați pe județ prin PNRR. În primul lot intră 14 blocuri. Valoarea proiectului este de 5.139.532 de euro fără TVA. În cel de-al doilea proiect sunt prinse 13 blocuri. Cheltuielile legate de proiect se ridică la 5.109.424 de euro fără TVA, respectiv 25.152.161 de lei fără TVA. În cel de-al treilea lot au fost prinse 11 blocuri de locuinţe. Valoarea lucrărilor este de 5.109.938 de euro fără TVA. Ultimul lot cuprinde 15 blocuri. Valoarea acestuia este de 5.701.996 de euro fără TVA, respectiv 28.069.215,71 de lei fără TVA.

Anvelopare
Anvelopare

Modificări

La momentul depunerii proiectelor s-au luat în calcul doar soluţii privind creşterea eficienţei energetice a blocurilor de
locuinţe, pe partea de construcţii. Ulterior, după completarea raportului energetic conform specificaţiilor ghidului sau inclus printre lucrările de reabilitare termică şi instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu, respectiv utilizarea surselor regenerabile de energie. „A fost completat Raportul de audit energetic prin includerea de lucrări privind instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu, respectiv utilizarea surselor regenerabile de energie ceea ce conduce la modificarea descrierii investiţiei şi a indicatoriilor proiectului aprobaţi prin Hotărârea Consiliului Local nr. 303/2022. Respectiv utilizarea surselor regenerabile de energie va conduce la modificarea indicatorilor proiectului”.

Blocurile
Blocurile


Drept urmare vor avea loc categorii noi de lucrări. Ce înseamnă lucrări noi? Blocurile prinse în program vor beneficia şi de „înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri cu eficienţă ridicată şi durată mare de viaţă; instalarea de senzori pentru prezenţă pentru economia de energie; instalarea panourilor fotovoltaice care vor reduce consumurile de energie electrică din reţea pentru spaţiile comune”. Altfel spus, Asociațiile de proprietari care au prins fonduri prin PNRR pot instala pe blocuri panouri solare cu bani europeni, ceea ce ar putea duce la scăderea facturii la energie electrică a locatarilor pe părţile comune.

Anvelopare

Iniţial s-a vorbit doar de izolarea pereţilor exteriori cu polistiren expandat ignifugat de faţadă de 10 cm grosime. Lucrările mai cuprind înlocuirea tâmplăriei existente din lemn de pe faţade, intrarea în bloc şi închiderea balcoanelor/logiilor, cu tâmplărie termoizolantă etanşă cu rama de PVC, având minim 5 camere şi geamuri duble, tratate low-e. Este prevăzută şi izolarea terasei cu polistiren expandat de 18 cm precum şi izolarea termică a planşeului peste subsol cu vată minerală bazaltică. În final se va reabilita instalaţia de încălzire şi distribuţie a apei calde menajere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS