18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBani din fondul de rezervă al CJ Dolj pentru refacerea gospodăriilor din Drăgoteşti

Bani din fondul de rezervă al CJ Dolj pentru refacerea gospodăriilor din Drăgoteşti

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a aprobat, în şedinţa ordinară de vinerea trecută, alocarea sumei de 300.000 de lei din fondul de rezervă al instituţiei pentru refacerea gospodăriilor din Drăgoteşti, afectate de incendiul din data de 24 iulie.

„Din fondul de rezervă bugetară al Consiliului Județean Dolj pe anul 2022, în valoare de 435.000 lei, se propune alocarea sumei de 300.000 de lei pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale având în vedere apariția unor situații de extremă dificultate. Această sumă va fi alocată unității administrativ-teritoriale Drăgotești, în vederea refacerii/reabilitării gospodăriilor afectate de incendiul produs în data de 24.07.2022 în satul Buzduc, comuna Drăgotești“, se arată în hotărârea aprobată în plenul CJ Dolj.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, cei 300.000 de lei vor fi destinaţi pentru achiziţia de materiale de construcţii necesare refacerii sau reabilitării gospodăriilor afectate de incendiul de la sfârşitul lunii trecute din comuna Drăgoteşti. În total, 26 de proprietăți din satul Buzduc au fost afectate de incendiu, din care șapte locuințe. Suma necesară a fost stabilită în baza rapoartelor de daune întocmite de primăria comunei Drăgotești și de Instituția Prefectului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS