14.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCinci muncitori "la negru", depistaţi la angajatori din județul Gorj

Cinci muncitori „la negru”, depistaţi la angajatori din județul Gorj

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată au depistat în ultima săptămână cinci persoane care lucrau fără forme legale de angajare pe raza județului Gorj.

Două dintre persoanele depistate desfășurau activitate la un angajator cu sediul în municipiul Târgu Jiu în domeniul lucrărilor de instalații sanitare, încălzire și de aer condiționat, iar celelalte trei persoane prestau activitate pentru un angajator din orașul Turceni, cu domeniu de activitate Restaurante.

Au fost aplicate amenzi în valoare de 100.000 de lei.

În perioada 04-08.07.2022 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat un număr de 30 de controale, care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă.
Pentru deficienţele constatate au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în cuantum de 181.000 de lei, un avertisment și au fost trasate 93 de măsuri de intrare în legalitate.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va intensifica numărul controalelor, în toate domeniile de activitate, în vederea combaterii muncii nedeclarate şi subdeclarate, precum şi pentru respectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS