17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeProducătorii locali care merită susținuți: Brutăria Casei Ethos ne readuce gustul pâinii plămădite natural

Producătorii locali care merită susținuți: Brutăria Casei Ethos ne readuce gustul pâinii plămădite natural

Pe strada Păltiniș din Craiova, la nr. 57, există o mică brutărie cochetă, unde pâinea se frământă şi se coace zilnic, după reţete româneşti şi elveţiene, fără amelioratori sau aditivi adăugați: Casa Ethos. Spaţiul intim al magazinului de desfacere este suficient de încăpător totuşi pentru a adăposti şi produse de patiserie la fel de proaspete, fructe şi legume cultivate local, suc de mere şi miere de albine naturale 100%. Locul este cunoscut de oamenii din zonă şi apreciat pentru produsele naturale de origine locală găsite aici, dar provocările de a vinde pe o piaţă înghiţită aproape în totalitate de marile lanţuri de magazine sunt din ce în ce mai mari.

Casa Ethos, din 1993 în Craiova

Ethos există în Craiova încă din 1993, când o fundaţie creştină a început să clădească în oraş mai multe proiecte. Sub numele Ethos se regăsesc în prezent o şcoală, o grădiniţă, un azil de bătrâni, și o lucrare socială. Din anul 2004, Casa Ethos dezvoltă proiecte pe mai multe domenii, în construcții, tâmplărie, agricultură şi brutăria, care este furnizorul de panificaţie al instituţiilor din grija fundaţiei.

„Pâinea noastră naturală ajunge la copiii de la şcoală şi grădiniţă, la azil, dar şi la cantina socială de care se ocupă fundaţia. 2500 de pâini produse de Brutăria Casa Ethos sunt cumpărate lunar de Fundaţia Creştină Ethos, care ajuta comunitatea Craiovei dăruindu-le, alături de o masă caldă persoanelor defavorizate din Craiova. De mai bine de 20 de ani, o parte din pâinile noastre ajung la bătrâni neputincioşi şi singuri, la familii cu mulţi copii, familii aflate în dificultate, oameni ai străzii…”, povesteşte Mioara Stăuceanu.

O altfel de pâine

Timp de 6 luni, brutăria şi-a suspendat activitatea pentru a intra într-un proces de modernizare, însă acum este din nou deschisă, iar pâinea integrală “bob întreg” şi pâinea de secară, unele dintre cele mai apreciate produse de aici, sunt din nou gata să ajungă pe mesele craiovenilor.

„Pâinea noastră este mereu proaspătă. Este o altfel de pâine față de ce se găsește în oraș, făcută zilnic în tăvi speciale de pâine aduse din Elveția. Chiar şi forma este alta, arată mai degrabă ca un cozonac”, explică Mioara Stăuceanu.
Alături de cele 4 sortimente de pâine în care nu se adaugă amelioratori, (albă, integrală, intermediară şi de secară), la brutăria Casei Ethos se găsesc şi diverse produse de patiserie, pline de savoare, iar magazinul este aprovizionat cu legume şi fructe de sezon, din ferma proprie sau de la alţi producători din Dolj.

„În funcţie de perioadă, avem castraveţi, roşii, ardei gras, ardei capia, vinete, mere, pere, prune şi aronia de la ferma Ethos de la Ungureni, comuna Gherceşti, dar şi cireşe, zmeură, piersici, caise, afine de la alţi producători din Dolj. Din stupina proprie, mierea de albine este adusă în magazin, garantat naturală 100%”, adaugă reprezentanții Casei Ethos. Tot aici veţi găsi şi sucuri naturale de mere, produse din peşte (somn) de la ferma piscicolă din Dolj sau produse naturiste de la SanoVita.

O afacere locală, pentru comunitate

„Ştim că oamenii sunt mereu pe fugă în zilele noastre, cu toţii tindem să fim comozi şi să cumpărăm tot ce ne trebuie din hypermarket. Pe de altă parte, există mici producători locali care au nevoie de susţinerea comunităţii pentru a exista şi pentru a face bine, mai departe, pentru oamenii din comunitate, aşa cum încercăm şi noi să facem”, spune Mioara Stăuceanu.

„Suntem deschişi inclusiv colaborării cu persoane juridice, pentru a deveni furnizor de pâine și produse naturale pentru mese sănătoase pentru angajaţi”, mai spune echipa Ethos, care îşi doreşte să crească frumos acest proiect din comunitate şi pentru comunitate.

Toți cei care vor să se bucure de gustul produselor naturale marca Ethos le pot descoperi în micul magazin de pe strada Păltiniș, la nr. 57.

Casa Ethos – Din regiune. Pentru regiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS