10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Daruri pentru micii pacienți de la Pediatrie

Gorj: Daruri pentru micii pacienți de la Pediatrie

Voluntari ai Organizației „Special Friends” și ai Ligii Studenților din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu au adus luni mai multe daruri copiilor internați în Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

De asemenea, tinerii au adus și zeci de decorațiuni specifice sărbătorilor pascale, care au fost amplasate în saloanele secției, spre bucuria celor mici.

„Se apropie cea mai importantă sărbătoare a anului și am decis să le facem o bucurie copiilor internați în Secția de Pediatrie.

Voluntari din cadrul Organizației „Special Friends” și Ligii Studenților din UCB au lucrat cu bucurie la aceste decorațiuni, știind că le vom dona micuților care au probleme de sănătate și au nevoie de tratament medical în secție.

De asemenea, am vrut să facem o bucurie și cadrelor medicale, și am adus decorațiuni și pentru cabinetele medicilor și asistentelor. Le dorim tuturor sărbători fericite!”, a spus Ștefan Moșoi, președintele Organizației „Special Friends”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS