14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMehedinţi: Accident cu doi răniţi la intrare în Strehaia

Mehedinţi: Accident cu doi răniţi la intrare în Strehaia

Un accident de circulație, produs între două autoturisme, a avut loc joi dimineaţă pe Drumul Național 6, la intrarea în orașul Strehaia.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

La sosirea pompierilor, o persoană se afla blocată într-un autoturism. Salvatorii au extras de urgență victima pe care au predat-o, în stare de conștiență, echipajului SAJ.

Cea de-a doua persoană implicată în accident a primit îngrijiri medicale, la locul evenimentului, ulterior refuzând transportul la spital.

Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autoturisme implicate în accident.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS