14.5 C
Craiova
miercuri, 18 mai, 2022
Știri de ultima orăLocalDoljCastelul de apă din curtea Spitalului Militar, transformat în centru cultural

Castelul de apă din curtea Spitalului Militar, transformat în centru cultural

Primăria Craiova cere Guvernului României să-i dea “Castelul de apă” din incinta Spitalului Militar de pe strada Caracal. Administrația locală intenționează să facă aici „un mic centru cultural, care să găzduiască expoziţii, lansări de carte, precum şi alte evenimente din sfera culturii prin asigurarea fondurilor de la bugetul local.”

Demersurile au fost făcute de către Primăria Craiova încă de la finele anului trecut. Administrația craioveană a cerut Ministerului Apărării Naționale imobilul respectiv, iar răspunsul a fost unul afirmativ.

Primăriei i se impune totuși să facă o serie de lucrări :

„devierea reţelei de alimentare cu apa care traversează terenul ce face obiectul solicitării transmiterii în domeniul public al municipiului Craiova în vederea continuităţii alimentării cu apă potabilă a pavilioanelor F1, F2 şi T din imobilul 1053 Craiova ;

– realizarea unei reţele noi de alimentare cu apă potabilă a pavilionului T ;

– realizarea unei noi împrejmuiri pentru delimitarea părţii de imobil care face obiectul transmiterii faţă de imobilul 1053 Craiova care rămâne în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale”, se arată în Raportul care însoțește proiectul de HCL.

Tototdată, Primăria Craiova trebuie să plătească pentru castelul de apă contravaloarea bunului în sumă de 8.816,71lei inclusiv TVA. Primăria va prelua un teren în suprafață de 300 mp și imobilul „Castel apă” cu o suprafaţă construită de 27 mp și o suprafaţă desfăşurată de 108 mp.

La Craiova a avut loc o dezbaterea publică organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar
La Craiova a avut loc o dezbaterea publică organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar

Castelul de apă la un pas de demolare

În vara anului trecut a avut loc la Craiova o dezbatere publică pentru salvarea „Castelului de apă”, clădirea aflându-se într-o stare avansată de degradare. Dezbaterea publică a fost organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar Craiova.

Aceasta a stârnit atenția mai multor personalități locale, reprezentanți ai unor ONG-uri, dar și a unor oameni de cultură din oraș. Asta după ce conducerea Spitalului Militar a făcut o expertiză și a constatat că nu are o altă variantă decât demolarea construcției. Singura modalitate de salvare fiind clasarea construcției Castelului de Apă ca monument istoric.

Istoria Castelului de apă

Castelul de apă
Castelul de apă

În ce privește vechimea, castelul a fost construit cel mai probabil între 1886, anul în care încep lucrările de împrejmuire a spitalului și 1889, anul în care a fost dată în folosință instalația de apă. Așadar, putem presupune că între anii 1881 și 1889 se construiește și Turnul de Apă. De asemenea, castelul de apă are și o certă valoare arhitecturală: este construit din zidărie portantă, cu stâlpi tencuiți care traversează clădirea pe înălțime și cu excepționale arcade boltite. Clădirea se bucură de o prezență agreabilă, care aduce un plus de valoare peisajului urban din zonă.

În ce privește raritatea sa, comparând cu alte construcții similare din țară, se poate spune că este unul dintre cele ma ai vechi castele de apă din țară și – cu certitudine – cel mai vechi din zona Olteniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un autobuz cu muncitori români s-a răsturnat în Spania

Doi români au murit, iar alţi trei au fost...

ȘTIRI GdS