13.4 C
Craiova
marți, 17 mai, 2022
Știri de ultima orăLocalCoronavirus: Bulgaria ar putea închide centrele comerciale

Coronavirus: Bulgaria ar putea închide centrele comerciale

Bulgaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 160 de decese şi 9.996 de cazuri de COVID-19, un record zilnic de cazuri de la începerea pandemiei şi cu perspectiva închiderii unor centre comerciale în unele regiuni, pentru a evita creşterea numărului de contagieri şi intrarea în colaps a sistemului sanitar, relatează marţi EFE.

Acest nou număr de contagieri reprezintă o creştere cu 41 % faţă de precedentul record zilnic, înregistrat în urmă cu aproape o săptămână.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, precedentul record de contagieri a fost de 7,062 noi cazuri înregistrat miercuri 12 ianuarie.

Alte 161 de persoane au murit de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ridicând bilanţul total în această ţară la 32.247 de morţi.

Bulgaria are în prezent cel mai mare indice de mortalitate asociat COVID-19 din întreaga Uniune Europeană, potrivit portalului Our World in Data, aproape de trei ori mai mare decât media europeană.

Unii experţi prognozează o recrudescenţă a contagierilor în următoarele săptămâni cu recorduri de 70.000 de cazuri pe zi.

Ocuparea paturilor la terapie intensivă (ATI) în regiunile din nordul ţării se apropie de pragul de 80% , un procent care ar putea duce la declanşarea planului de prevenire al guvernului care prevede închiderea tuturor centrelor comerciale neesenţiale.

Bulgaria a administrat în ultimele 24 de ore 13.723 doze de vaccin anti-COVID-19, astfel încât numărul total al persoanelor vaccinate se ridică la 4,02 milioane.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor ((ECDC), doar 28,3 la sută dintre cetăţeni sunt vaccinaţi cu schema completă, astfel încât Bulgaria se situează pe ultimul loc în clasamentul imunizărilor din Uniunea Europeană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Două eleve din Craiova, printre elitele naţionale la biologie

Două eleve din Craiova, printre elitele naţionale la biologie

ȘTIRI GdS