11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO craioveancă s-a trezit că are de plătit la curent facturi de peste 80.000 de lei

O craioveancă s-a trezit că are de plătit la curent facturi de peste 80.000 de lei

O craioveancă s-a trezit că are de plătit facturi la energia electrică de peste 80.000 de lei. Toate cele patru facturi au fost emise în data de 26.10 2021 şi sunt scadente la data de 10.11.2021. Femeia spune că nu are cum să înregistreze acest consum deoarece are o casă cu două camere şi deţine un televizor, un frigider, un boiler şi câteva becuri.

Contoare

Problemele cu furnizorul de energie electrică au început din anul 2018. Pe atunci avea contract cu furnizorul de energie electrică CEZ cu care a ajuns în cele din urmă instanţă. Ulterior şi-a schimbat furnizorul şi a încheiat contract cu ENEL. Craioveanca a ajuns să plătească în paralel facturi atât la CEZ cât şi la ENEL. Ani la rând femeia a făcut tot felul de sesizări şi solicitări către cei doi operatori, dar fără nici un rezultat. La faţa locului, la domiciliul abonatului de pe strada Poligonului s-au perindat angajaţii de la CEZ şi cei de la ENEL, dar şi cei de la Departamentul NTL (Non Technical Losses – Pierderi Ne-Tehnice). Rezolvarea nu a venit din partea nici unuia dintre furnizori. Dimpotrivă facturile au curs şi în ciuda faptului că abonatul de pe strada Poligonului figura restanţier cu sume destul de mari nu a fost debranşat semn că la mijloc era o eroare a celor doi furnizori. Totul a culminat în urmă cu o lună, când craioveanca s-a trezit cu patru facturi emise în aceeaşi zi, acestea având o valoare însumată de peste 80.000 de lei.

„Din 2018-2019, eu am probleme cu cei de la CEZ. I-am dat în judecată şi am trecut la ENEL, ajunsesem să plătesc facturi paralele. Cei de la ENEL mi-au spus să dau în judecată CEZ-ul, ceea ce am şi făcut. Acum m-am trezit cu facturi de peste 80.000 de mii de lei. Eu nu am consumatori, am o casă cu două camere, cât să consum cu nişte becuri, un televizor şi un boiler? Facturile îmi vin fără un index. Au venit cei de la CEZ şi mi-au zis că în România este posibil orice. Adică eu ajunsesem să plătesc într-o lună la un distribuitor 1.400 de lei şi la altul 800 de lei. Acum trei, patru ani aşa plăteam. Dacă era vina mea mă debranşau.

Locuinţă abonat/foto Claudiu Tudor

Femeia mai spune:

Am fost la ei, acolo pe Calea Bucureşti şi mi-au spus că nu am consum. Păi ori am consum de sute de milioane, ori nu am consum? Au venit şi cei de la Poliţia Electrică (Departamentul NTL), au zis că nu au treabă cu mine. Probabil cineva fură curent. La acest stâlp de tensiune sunt racordate şapte imobile. Nu ştiu dacă a umblat cineva la firele de pe stâlp. Dacă eu aveam acest consum îl plăteam, dar aşa…? La început am făcut sesizări la CEZ, apoi am reînnoit contractul cu ei. Ulterior am trecut la ENEL şi aşa am ajuns să plătesc câte două facturi pe lună la fiecare operator”, spune femeia.

Caută o rezolvare în instanţă

Craioveanca a angajat un avocat cu ajutorul căruia să acţioneze în instanţă distribuitorul de energie electrică. Femeia nu are altă variantă, fiindcă suma de 81.673 de lei este exagerat de mare. Ea spune că nu avea cum să consume curent electric în valoare de zeci de mii de lei şi nu poate plăti această sumă.


„Iniţial i-a venit o factură de 100 de lei pe care a plătit-o, dar când a văzut şi restul facturilor i s-a făcut rău. Este o persoană cu venituri modeste, cum să plăteşti peste 80.000 de lei ? Clienta mea s-a trezit pe 26.10 2021 cu mai multe facturi care cumulate însumează peste 80.000 de lei. Pe o factură i se facturează un consum în valoare 3.749 lei, o a doua factură are o valoare de 59.717 de lei, cea de-a treia are o valoare de 2.411 de lei. Mai are o factură emisă tot în luna octombrie în valoare de 15.796 de lei. Toate facturile sunt scadente pe data de 10.11.2021. În total clienta mea are de plătit 81.673 de lei, spune avocata.

Facturi de zeci de mii de lei

Aceasta spune că nu ai cum să consumi în 10 luni curent în valoare de 59.717 de lei

Perioada facturată este decembrie 2018 – septembrie 2021 Ce consum să ai ca să ajungi la această sumă? Poate este o eroare fiindcă pe stâlpul unde se găsesc racordurile sunt racordate şapte consumatori. În plus, nici un operator nu îţi furnizează un serviciu ani la rând, mai ales distribuitorii de energie electrică dacă abonatul nu plăteşte o perioadă aşa de mare de timp. Este clar eroarea este în curtea furnizorului. Persoana în cauză nu deţine decât strictul necesar, un televizor, un frigider, un boiler, becuri. „, spune avocatul.


Din partea furnizorului de energie, ENEL nu am primit nici o explicaţie până la închiderea ediţiei. Am încercat să luăm legătura cu un reprezentant al furnizorului atât telefonic cât şi prin messenger. În momentul în care vom avea un răspuns din partea acestuia, îl vom face public.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS