13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSucpi ia în batjocură certificatul verde. Poliţia, legată de mâini

Sucpi ia în batjocură certificatul verde. Poliţia, legată de mâini

-

Centrul Comercial Sucpi continuă să încalce legea şi ia în batjocură solicitarea certificatului verde. Deşi legea a intrat în vigoare de marţi, Sucpi încă nu se conformase nici miercuri, decât în bătaie de joc.

Marţi, 26 octombrie, în Centrul Comercial Sucpi nimeni nu solicita certificatul verde, chiar dacă legea privind obligativitatea acestui document intrase în vigoare. Miercuri, am mers din nou în acest centru comercial, iar măsură fusese luată, dar în batjocură.
De ce spunem acest lucru? Pentru că doar la două din cele peste 10 uşi de acces se afla câte un paznic. Este vorba de uşile de acces de la primele pavilioane, din stânga şi dreapta, la intrarea dinspre Bulevardul Decebal. Însă, nici cei doi paznici puşi să controleze certificatele nu luau treaba în serios. Unul dintre ei doar ne-a întrebat dacă avem certificat. Am răspuns pozitiv, fără să arătăm certificatul şi am fost lăsaţi să intrăm imediat. De scanat nici nu a fost vorba. La cea de-a doua uşă, certificatul era cerut aleator. Oricum, de pătruns în oricare dintre aceste pavilioane, fără certificat verde, era foarte simplu. Dacă nu intrai pe cele două uşi în faţa cărora erau paznici, ma aveai la dispoziţie o mulţime de căi de acces unde nimeni nu te întreba de nimic. Aşadar, în Sucpi, legea nu era respectată nici măcar pe jumătate.

Jumbo s-a conformat

Jumbo, magazinul grecesc de decoraţiuni nu cerea, marţi, în prima parte a zilei, certificatul verde. Însă, după ora 15.00, regula a fost impusă la intrarea în magazin, după ce poliţiştii doljeni au amendat administratorii magazinului. Se pare că poliţişti au mers în control la acest magazin în urma unei sesizări făcute de o persoană din Craiova.
Marţi, IPJ Dolj a organizat o acţiune de informare a cetăţenilor cu privire noile reglementări legislative pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov2. De asemenea, în cadrul acţiunii s-au făcut şi verificări ale modului în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, s-au făcut controale la Pelendava şi Bănie, unde regulile erau respectate.

Poliţia doljeană spune că nu poate da amenzi

Poliţiştii doljeni spun că marţi au fost pe teren, la mai multe centre comerciale mari din Craiova. Însă, menţionează că sunt legaţi de mâini pentru că nu au bază legală pentru a da sancţiuni. „Marţi, mai multe echipe ale IPJ Dolj au făcut procese verbale legate prin care au pus în temă administratorii cu privire la regulile pe care trebuie să le aplice, legate de certificatul . Poliţiştii nu au competenţa să aplice amenzi, ci doar să facă procese verbale de informare pentru intrarea în legalitate“, au declarat reprezentanţii IPJ Dolj, pentru GdS.

Poliţia consideră că doar Inspectoratul Teritorial de Muncă poate aplica sancţiuni, lucru contestat, însă, de reprezentanţii instituţiei. Aceştia au precizat pentru GdS că modificările legislative au dus la formulări ambigue din care nu se înţelege clar cine ar trebui să aplice sanţiunile şi care sunt acele sancţiuni. Unul dintre exemplele invocate este formularea juridică legată de aplicarea măsurilor în cazul certificatului verde la centrele comerciale, formulare în care cuvântul „urmăreşte“ nu înseamnă şi posibilitatea de a sancţiona centrul comercial care nu face triaj pe baza certitificatului verde. În consecinţă, inspectorii ITM nu vor sta de pază la uşile centrelor comerciale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:09

(VIDEO) Viscol și minus 5 grade Celsius la Rânca

Este viscol în stațiunea montană Rânca, din județul Gorj....

ȘTIRI GdS