6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiovenii, obligaţi să desfiinţeze ghenele de gunoi din bloc

Craiovenii, obligaţi să desfiinţeze ghenele de gunoi din bloc

A venit vremea ca toboganele de gunoi din blocurile turn din Craiova să dispară. Operatorul de salubritate, Iridex Group Salubrizare şi ADI EcoDolj, asociaţia care se ocupă de implementarea Mastreplanului de gunoi s-au întâlnit recent cu asociaţiile de proprietari. Acestea au fost atenţionate că până la sfârşitul anului trebuie să desfiinţeze toboganele de gunoi din blocurile turn.

Folosirea tuburilor de ghena pentru gunoi in blocuri, interzisa

Este cunoscut faptul că majoritatea blocurilor turn sunt dotate cu tobogane de gunoi. În trecut, tubulatura respectivă era considerată un mijloc modern şi comod de a colecta deşeurile menajere. Odată cu trecerea timpului toboganele de gunoi au devenit adevărate focare de mizerie şi infecţie, iar locatarii strâmbau din nas. Acum, s-a ajuns la concluzia că e mult mai „civilizat” ca fiecare craiovean să ducă gunoiul, selectat în prealabil la containerele îngropate.
Drept urmare, Iridex, operatorul de salubritate şi ADI EcoDolj a băgat în şedinţă asociaţiile de proprietari care au arondate blocuri turn.

Folosirea tuburilor de ghena pentru gunoi in blocuri, interzisa

Acestea au fost anunţate că sunt obligate ca până la sfârşitul acestui an să desfiinţeze toboganele pentru gunoi din incinta blocurilor. Locul toboganelor va fi luat de containerele îngropate pentru gunoiul menajer şi de containerele de suprafaţă pentru gunoiul reciclabil. Tototdată, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au fost atenţionaţi să transmită către ADI EcoDolj şi numărul locatarilor.

Adela Plăcintescu

Până la sfârşitul anului trebuie să desfiinţeze acele tobogane de gunoi

„Am avut o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Craiova care au în componenţa lor blocuri turn. I-am înştiinţat că, până la sfârşitul anului trebuie să desfiinţeze acele tobogane de gunoi. În momentul în care apare infrastructura, adică acele containere îngropate pentru deşeurile menajere şi containerele de suprafaţă pentru deşeuri reciclabile, această tubulatură nu mai este necesară. Aceasta nu este agreeată nici de normele europene, drept urmare trebuie să dispară. În acelaşi timp le-am cerut preşedinţilor de la asociaţiile de proprietari să ne dea numărul corect al proprietarilor. Scopul nostru nu este să vedem cine a depus sau nu declaraţia de impunere a taxei de salubritate la Direcţia de Taxe şi Impozite. Noi vrem să vedem dacă numărul containerelor amplasate într-o anumită zonă este suficient pentru blocurile arondate acelei platforme. În plus, urmează şi alte investiţii în acest domeniu şi vrem să ştim unde este necesar să plusăm. Vom avea strategii de dezvoltare şi funcţionare pe termen lung a serviciului de salubrizare, fiindcă Masterplanul a fost gândit la o anumită dată”, a declarat Adela Plăcintescu, reprezentant ADI EcoDolj.

Au desfiinţat de mult timp toboganele de gunoi din bloc

Folosirea tuburilor de ghena pentru gunoi in blocuri, interzisa

Soluția propusă de operatorul de salubritate şi în fapt de administraţia locală craioveană, aceea de desfiinţare a toboganelor de gunoi din blocuri este privită diferit la nivelul asociaţiilor de proprietari. Unele dintre asociaţiile de proprietari din Craiova au luat-o înaintea normelor europene şi a administraţiei locale şi au desfiinţat de ani buni toboganele de gunoi.

„Avem blocuri turn în asociaţia de proprietari, dar am renunţat de mult timp la tubulatura pentru gunoi. Toboganele au fost desfiinţate şi în locul lor am solicitat salubrităţii tomberoane. Toboganele erau un focar de mizerie în blocuri, miros, gândaci şi şobolani. Am renunţat la ele şi de atunci nu mai sunt probleme. Acum m-au sunat de la primărie, să particip la o şedinţă cu operatorul de salubritate, dar le-am spus că nu este cazul, noi nu mai avem ghene pentru gunoi”, a spus Anca Radu, administrator asociaţia de proprietari nr.5 Lăpuş Argeş.

Folosirea tuburilor de ghena pentru gunoi in blocuri, interzisa

Cu gunoiul în lift

Ideea desfiinţării ghenelor din blocuri nu este privită cu ochi buni de toţi craiovenii. Oamenii spun că va fi destul de neplăcut să transporţi gunoiul de la etajul 10 în lift . O altă nemulţumire ar veni din partea persoanelor vârstnice, cărora le va fi dificil să coboare şi să urce, fie şi cu liftul, până la platforma de gunoi.

„Am mers la această şedinţă şi am fost printre puţinii reprezentanţi ai locatarilor care au vorbit la această întâlnire. Ne-am întâlnit cu directorul de la Iridex şi cel de la ADI. Ne-au cerut ca până la sfârşitul anului să desfiinţăm toboganele din blocurile turn. Eu le-am spus că platforma de gunoi nu face faţă celor trei blocuri turn. Oamenii sunt nemulţumiţi, sunt persoane în vârstă care nu pot să meargă să-şi cumpere pâine, dar să ducă punga de gunoi de la etajul 10. Ce vor face, vor arunca gunoiul de la balcon pe lângă bloc? Ne bat la cap cu Uniunea Europeană. Ne-au cerut şi un tabel cu numărul de locatrai din fiecare bloc. Le-am dat această situaţie. Eu am fost foarte revoltată de ceea ce s-a întâmplăt. Au scos gunoiul de la asociaţii, dar proprietarii tot pe noi vin să ne întrebe”,

a spus Maria Stan, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr.3 Valea Roşie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS