12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVa fi gata Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti în 2022?

Va fi gata Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti în 2022?

Lucrările de la Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti se mişcă destul de greu. Până acum, stadiul la care a ajuns lucrarea este abia de 36, 51%. Şi cercetările pe situl arheologic descoperit la Gârleşti, pe o zonă Drumului Expres, necesită mai mult timp decât se preconizase iniţial.

Lucrările de pe Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti sunt greoaie. Chiar dacă Tronsonul I are doar 17 kilometri, abia 36,51% din lucrări au fost realizate până în acest moment. În luna iunie, la ultima conferinţă de presă organizată de constructor, stadiul lucrărilor era de 27,29%. Practic, în trei luni s-a realizat doar 9,22% din lucrare. Noul termen avansat de constructor, pentru finalizarea lucrărilor, este de 31 decembrie 2022. Constructorului Tirenna Scavi i-a rămas de construit încă 63,49% din drum. La un calcul simplu, dacă din luna iunie până în septembrie s-a construit doar 9,22% din drum, acest lucru ar însemna că ar fi nevoie de 21 de luni pentru finalizarea acestuia. Însă, până în decembrie 2022 mai sunt 15 luni. Acest lucru înseamnă că firma constructoare trebuie să tureze motoarele la maximum pentru a recupera.

Lucrările de la situl arheologic, prelungite

În luna aprilie a acestui an a fost descoperit un sit arheologic exact pe zona primului Tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti, îm satul Gârleşti, comuna doljeană Gherceşti. De atunci o echipă de muncitori conduşi de un reprezentant al Muzeului Alba Iulia au făcut săpături şi au adunat tot ce au găsit. Este vorba despre morminte ce datează de mii de ani, altele de sute de ani, diferite podoabe şi alte elemente folosite de oamenii din epoci precum neolitică, medievală, medievală timpurie şi medievală târzie. Responsabilul sitului spune că nu s-a mai găsit ceva nou, însă lucrările necesită mai mult timp.

„Nu s-a găsit ceva nou, însă a fost nevoie de mai mult timp pentru cercetarea şi ridicarea obiectelor găsite. Este vorba de o perioadă de prelungire de aproximativ şase săptămâni. Practic, noi vom mai fi pe teren până pe la sfârşitul lunii octombrie. Tot ce s-a descoperit pe acest sit arheologic va merge la Muzeul din Alba Iulia, vor fi inverntariate şi vor trece printr-un proces de restaurare şi conservare, apoi vor fi aduse la Muzeul Olteniei pentru că există un protocol semmnat cu această instituţie“, a spus Gabriel Bălan, arheolog al Muzeului Naţional Alba Iulia şi cel care se ocupă de situl descoperit pe o zonă din Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti.

Situl a ajuns la o suprafaţa de 24.009 metri pătraţi

Dacă la începutul descoperirii sitului s-a apreciat că suprafaţa de cercetare va fi de 3.672 de metri pătraţi, în acest moment cercetarea se face pe 24.009 metri pătraţi. Aşadar, tocmai suprafaţa foarte mare a dus la prelungirea lucrărilor în cadrul sitului. Însă, ASOCIEREA SC SEARCH CORPORATION SRL-MEGA MUHENDISLIK MUSAVIRLIK AS, reprezentantă a lucrării de pe Tronsonului I, spune că aceste lucrări suplimentare de nu vor întârzia lucrările de execuţie.

„Au fost cercetate 616 complexe arheologice. De asemenea, au fost excavate alte 200 de complexe aflate în afara zonelor prioritare. Subantreprenorul de specialitate – “Muzeul Naţional al Unirii” Alba Iulia estimează o prelungire a perioadei de cercetare cu încă şase săptămâni. Întârzierile sunt legate, în primul rând, de complexitatea ridicată a sitului Gârleşti, în care au fost descoperite complexe şi materiale arheologice din 5 epoci diferite (neolitică, eneolitică, romană, medievală timpurie şi medievală târzie), care aparţin unor aşezări şi necropole. În acest moment sunt înregistrate deja 1150 complexe în baza de date şi sunt estimate peste 1.400. Acestea includ complexele care încă nu au fost numerotate şi care ocupă în jur de 5,5 ha. În opinia inginerului, aceste lucrări suplimentare de cercetare preventivă arheologică nu vor întârzia lucrările de execuţie“, au declarat reprezentanţii Asocierii SC SEARCH CORPORATION SRL-MEGA MUHENDISLIK MUSAVIRLIK AS.

Ce a dus la întârzierea lucrărilor la primul tronson al Drumului Expres

Chiar dacă situl arheologic nu a provocat întârzieri, au fost alte elemente apărute pe parcurs, care au pus în dificultate constructorul. „Având în vedere că la momentul întocmirii Documentaţiei de Atribuire CNAIR SA nu deţinea informaţii cu privire la perspectiva construirii Spitalului Regional în zona nodului rutier de la km 0+000, a fost nevoie să se modifice soluţia prevăzută în Studiul de Fezabilitate prin reducerea la minim a amprizei Drumului Expres în zona de interferenţă şi redimensionarea sistemului rutier. Astfel s-a urmărit să fie afectat cât mai puţin amplasamentul alocat de Consiliul Judeţean pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă“, au declarat reprezentanţii Asocierii SC SEARCH CORPORATION SRL-MEGA MUHENDISLIK MUSAVIRLIK AS.

Anumite autorizaţii s-au dat abia în iunie 2021

De asemenea, autorizaţiile de construcţie au fost obţinute abia la jumătatea acestui an. Asta din cauza că s-a modificat aliniamentul atunci când s-a făcut proiectarea.

„De asemenea, încă din Faza de Proiectare, ca răspuns la solicitarea Antreprenorului de emitere a avizului de amplasament din partea Depogaz Ploieşti SRL, acesta a condiţionat eliberarea avizului de amplasament de emiterea unui nou Certificat de Urbanism pentru varianta de traseu impusă prin avizul favorabil condiţionat de către Romgaz Ploieşti SA. Acesta includea o variantă de traseu alternativă vizată spre neschimbare. Având în vedere acestea, activitatea de proiectare a Antreprenorului a fost grav afectată de modificarea aliniamentului pe porţiunile de traseu afectate de utilităţi – proprietatea Romgaz Ploieşti.

Având în vedere că schimbarea aliniamentului a condus şi la descoperirea sitului arheologic. În această zonă au fost necesare lucrări de relocare şi protejare utilităţi, toate acestea au condus la eliberarea cu întârziere a Autorizaţiilor de Construcţie şi predarea întregului amplasament al Drumului Expres abia în data de 15.06.2021,â. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni de la data Ordinului de Incepere a Lucrărilor. Având în vedere cele enumerate, termenul estimat de finalizare a lucrărilor este data de 31.12.2022“, au mai adăugat reprezentanţii Asocierii SC SEARCH CORPORATION SRL-MEGA MUHENDISLIK MUSAVIRLIK AS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS