21.7 C
Craiova
miercuri, 12 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaPuppets Occupy Street - festivalul emoţiilor

Puppets Occupy Street – festivalul emoţiilor

Puppets Occupy Street, festivalul care a devenit celebru peste hotare și în care Craiova se află sub ocupația păpușilor, se apropie de final. În fiecare an, în perioada 25 august – 1 septembrie, pe străzile craiovene și în toate locurile cunoscute din oraș au loc spectacole și ateliere organizate de Teatrul pentru Copii și Tineret ,,Colibri” împreună cu teatre private și artiști independenți din țară, dar și din străinătate. A fost o săptămână grea, în care artiștii au performat în spații neconvenționale, în ciuda problemelor tehnice sau a condițiile meteo neprevăzute.

În acest an, în cadrul ediției a VIII-a, numită DYSTOPIA, organizatorii au încântat craiovenii cu 300 de spectacole. Startul festivalului a fost dat de parada Puppet’s Parade, iar finalul ediției din acest an este marcat, așa cum deja suntem obișnuiți, tot de celebra paradă cu păpuși supradimensionate, care va avea loc în această seară, începând cu ora 21:00, și care are ca punct de plecare McDonald’s.

Adriana Teodorescu : ”Au fost zile foarte intense, cu foarte multă adrenalină”

,,Festivalul se apropie de final incredibil de repede. Au fost zile foarte intense, cu foarte multă adrenalină. Am fost cât se poate de atenți ca programul să se desfășoare cât se poate de normal în aceste condiții meteo destul de capricioase. Încheiem foarte curând cea de-a VIII-a ediție a festivalului Puppets Occupy Street, desfășurat ca în fiecare an între 25 august – 1 septembrie.

Se apropie vertiginos parada care va avea loc pe 1 septembrie, cu începere de la ora 21:00, din același loc din care pleacă în fiecare an și ne oprim de data aceasta în fața Primăriei. A fost o săptămână foarte grea, dar plină de foarte multă bucurie, de foarte multă emoție, parcă mai multă ca niciodată, pentru că din 2019 n-am mai avut parte de participare internațională la festival.

În același timp, ne-am bucurat să ne revedem, așa cum o facem anual, cu colegii și prietenii noștri din țară. Ne bucurăm foarte mult că participanții din străinătate descoperă un oraș fabulos. Au spus că s-au simțit fabulos în Craiova și că vor să revină la ediția din 2022. De asemenea, ne bucurăm că artiștii români se simt foarte bine la Craiova.

”Acest an a fost foarte greu”

Trebuie să le mulțumim pentru efortul pe care l-au făcut, pentru că acest an a fost foarte greu, din punct de vedere financiar, dar dorința lor de participare în acest festival a depășit acest prag al condițiilor financiare, al condițiilor pandemice. Nu este ușor să fii artist într-o astfel de perioadă și să poți să performezi în spații neconvenționale, cu tot neprevăzutul, cu mici accidente tehnice, pe care noi am încercat să le ascundem.

Vă invit la parada de închidere a acestei ediții, destul de furtunoase a festivalului, miercuri, 1 septembrie, ora 21:00, la acel celebru fast-food”, spune Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Colibri”.

Ce spune organizatorul despre festival

,,Puppets Occupy Street, festival de suflet. Practic, a devenit copilul nostru, atât al voluntarilor, al invitaților, dar în primul rând, al comunității, al oamenilor. O să urmeze o paradă la fel de frumoasă ca cea cu care am deschis pe 25 august.

O să vă rugăm să respectăm normele de protecție și să păstrăm distanța așa cum prevede legea. Au fost spectacole extraordinare, invitate din peste 10 țări. Aș vrea să mulțumesc comunității, în special celor mici, care vin și ne încarcă cu zâmbete, cu îmbrățișări, așa cum orice artist are nevoie. Comunitatea asta este atât de frumoasă, încât a ajuns să se vorbească la nivel internațional despre acest festival. Este cea mai mare bucurie pe care o poate avea un organizator”, spune Geo Dinescu, organizator Puppets Occupy Street.

,,Din 2018 și până în prezent, Puppets Occupy Street pentru mine înseamnă familie”

Cel mai mare festival care pune stăpânire pe străzile craiovene nu ar fi posibil fără voluntarii care sunt prezenți peste tot, fie că vorbim de ateliere, spectacole sau paradă. Ei sunt cei care muncesc de dimineața până seara la crearea păpușilor supradimensionate și au grijă ca spectacolele și atelierele să se desfășoare fără probleme.

Bianca Poenaru coordonează voluntarii Puppets Occupy Street. Din 2018 și până acum, pentru Bianca festivalul a devenit o familie. Au creat păpușile împreună, au fost prezenți la toate activitățile și s-au distrat, iar acum că festivalul se apropie de final, își vor duce dorul.

,,Am muncit extraordinar de mult, toată echipă, fără de care festivalul nu ar fi fost controlat atât de frumos. Au muncit extraordinar, de dimineața și până seara la ateliere și la spectacole. Au ajutat fiecare artist și am creat o comunitate pe care o pot numi familie. Din 2018 și până în prezent, Puppets Occupy Street pentru mine înseamnă familie.

Am creat păpușile împreună, paradă, care fără ajutorul voluntarilor nu ar fi fost posibilă. Am muncit, dar ne-am și distrat. Ne-am simțit bine și sunt sigură că urmează să ne ducem dorul pe parcursul anului”, spune Bianca Poenaru, coordonator voluntari Puppets Occupy Street.

Festivalul a cucerit teatrele independente internaționale, dar și artiștii independenți din țară

Timp de opt zile, festivalul a reunit la Craiova 100 de companii de teatru private și artiști independenți din 10 țări (Turcia, Germania, Italia, Rusia, Grecia, Bulgaria, Austria, Mexic, Slovacia și România).

Ionuț Sergiu Anghel este coregraful și reprezentantul trupei de dans Mobilis din Timișoara.

Trupa Mobilis nu este la prima experiență Puppets Occupy Street și de fiecare dată este uimită de mobilizarea dansatorilor, în afara spațiului scenic. În cadrul festivalului, au încântat publicul craiovean cu spectacolul Pande(me)on(you).

,,Experiența mea în Craiova este una extraordinară. Vin dintr-un oraș cultural, Timișoara, dar Craiova mi-a oferit numai bucurii culturale, și nu doar în cadrul Festivalului Puppets Occupy Street. E adevărat, nu am fost parteneri de la prima ediție, de la a doua încoace, precum și la Teatrul Colibri. Trebuie să mulțumesc, în primul rând, doamnei manager, Adriana Teodorescu, care ne-a oferit încrederea de a ne chema. Spectacolul nostru, care se numește Pande(me)on(you), n-are de-a face cu pandemia, deși sună foarte apropiat, a venit de la pandemoniu, care ar trebui să fie un loc unde se adună toate relele.

Noi sperăm că am umanizat acele rele. Dintr-un rău să iasă ceva bun. Experiența noastră aici, nu este prima. Am mai fost și anul trecut cu un spectacol și în continuare, ne simțim extraordinar și este un lucru admirabil pentru dansatori să iasă, efectiv, din spațiul scenic, respectiv din opere, din teatre, să iasă pe stradă, în spații neconvenționale. De fiecare dată, trebuie să se adapteze la spațiu, la public, chiar și la vreme.

La primul spectacol, am avut ceva emoții, pentru că începuse spectacolul de vreo 10 minute și cei de la ANM ne-au anunțat că în următoarele 15 minute vine ploaia. Și atunci, a trebuit să stau cu un ochi pe coregrafie și un ochi pe cer. Am avut noroc și a trecut totul cu bine”, spune Ionuț Sergiu Anghel, coregraful și reprezentantul trupei de dans Mobilis, Timișoara.

Teodora Andreaș este balerină la trupa Mobilis.

Este recunoscătoare organizatorilor și colegilor că în cadrul festivalului au oferit o bucată din sufletul lor craiovenilor. Aseară, la ora 21:00, în Piața Mihai Viteazul, trupa Mobilis a avut ultima reprezentație din cadrul festivalului Puppets Occupy Street.

,,Mulțumesc echipei Puppets Occupy Street pentru o organizare impecabilă și pentru că au făcut tot posibilul ca noi, artiștii, să nu avem nicio problemă și niciun fel de emoție. Coregrafului, Ionuț Sergiu Anghel, pentru că ne-a oferit oportunitatea mie și colegilor mei să oferim publicului o bucată din sufletul nostru în fiecare spectacol.

Colegilor mei, fără de care acest spectacol nu ar fi putut avea loc și în special, partenerului meu, Sergiu Mihalic. Publicul a fost mereu foarte primitor, și anul trecut, când am mai participat la acest festival. Sperăm să venim și anul viitor”, spune Teodora Andreaș, balerină trupa Mobilis.

Puppets Occupy Street, o oportunitate extraordinară pentru începuturile de carieră

Marius Boboc, actor la Tetrix, Arad, se bucură că a luat parte la festival și anul acesta. I-a plăcut organizarea și interacțiunea cu voluntarii.

,,Pentru mine a fost o experiență foarte interesantă. Am participat și anul trecut. Acum am stat mai mult, am gustat mai mult din ceea ce înseamnă festivalul Puppets Occupy Street și asta mi-a plăcut. M-am reîntâlnit cu publicul pe care l-am avut anul trecut. A fost o reîntâlnire frumoasă.

Au fost foarte receptivi. Spectacolele și întâlnirile au decurs foarte bine. Eu mă bucur că am ocazia să fiu din nou în acest festival, pentru că sunt student la actorie în anul III, și ca student, e o ocazie foarte mare posibilitatea de a juca într-un festival, mai ales la începutul carierei și într-un festival atât de mare, cum este Puppets Occupy Street de la Craiova. Voluntarii s-au dovedit a fi foarte prietenoși și ne-am împrietenit din prima seară în care am jucat. Organizarea a fost pusă la punct foarte bine”, spune Marius Boboc, Teatrix.

,,De fiecare dată, venim și redescoperim publicul craiovean”

Pentru a patra oară la Puppets Occupy Street, cei de la Animo Puppets Studio s-a bucurat de reîntâlnirea cu publicul craiovean.

,,Noi venim de la Baia Mare. Suntem Animo Puppets Studio. Suntem a patra oară la Festivalul Puppets Occupy Street. Am revenit anul acesta foarte bucuroși să reîntâlnim oamenii din Craiova și oamenii care fac parte din acest festival. Puppets Occupy Street este pentru noi cel mai important eveniment de teatru de păpuși, care aduce în fața publicului arta păpușeriei din țară de la noi. Participăm de fiecare dată cu emoție și cu foarte mare plăcere, să reîntâlnim copiii. Participăm cu foarte multă plăcere la toate activitățile, fie ele ateliere sau spectacole.

De fiecare dată, venim și redescoperim publicul craiovean. De fiecare dată, ne mirăm de dorința lor de a lua parte și de a susține acest festival, prin prezența lor. Puppets occupy Street ne învață să avansăm. Știind că are loc la sfârșit de vară, avem timp să ne pregătim, să dezvoltăm noi creații, spectacole. Aceasta este una dintre cele mai importante misiuni ale festivalului, de a stimula artiștii, de a-i aduce împreună. Tot ce se întâmplă, schimbul de idei, este fantastic”, spune unul dintre reprezentanții Animo Puppets Studio.

Festivalul Puppets Occupy Street este dedicat exclusiv companiilor de teatru private și artiștilor independenți. Este creat pentru comunitate și realizat cu sprijinul regiilor autonome, instituțiilor de cultură, forțelor de ordine și al voluntarilor.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS