11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSCM Craiova a rămas fără imagine

SCM Craiova a rămas fără imagine

Sport Club Municipal (SCM) Craiova, clubul finanţat de primărie care deţine şapte secţii sportive, a rămas fără Compartimentul Imagine.

Solicitarea conducerii SCM de a desfiinţa Compartimentul Organizare, Relaţii Publice şi Promovare Imagine a trecut de votul Consiliului Local Municipal, în şedinţa ordinară care a avut loc joi. Consilierii au aprobat, cu scorul de 14-12 (alianţa PNL – USR-PLUS s-a opus), noua organigramă şi statul de funcţii ale Sport Club Municipal, din care dispăreau posturile din compartimentul care se ocupa de organizare şi de imagine. Mai exact, este vorba de trei posturi, din care unul era oricum vacant, plus cel de inspector şef – a cărui existență „nu se mai justifică în noua organizare“, după cum se explică în raportul ataşat proiectului de hotărâre

„În cadrul SCM Craiova funcționează în prezent mai multe secții sportive distincte, fiecare afiliată la federația de profil și supusă regulamentelor proprii acestora. Actuala formă de organizare sportivă nu este eficientă și nu își justifică activitatea în regim centralizat, ținând cont de specificul activității sportive, avându-se în vedere o eficientizare a bugetului de cheltuieli salariale al clubului“, se menţiona în raport. De asemenea, au fost comasate compartimentele Resurse Umane și Control Intern şi compartimentele Contabilitate şi Achiziții – Contracte, devenit Compartimentul Economic. Comasarea s-a făcut cu preluarea tuturor posturilor din cadrul celor două compartimente. Doar de la Compartimentul Imagine au fost daţi afară angajaţii. 

SCM Craiova a rămas fără imagine. Ce explicaţii a dat executivul

În cadrul şedinţei, consilierii locali au cerut explicaţii executivului pe tema desfiinţării Compartimentului Organizare, Relaţii Publice şi Promovare Imagine al SCM Craiova. „Putea să se numească altfel acest serviciu, dar în niciun caz să se desfiinţeze. S-ar putea face o reorganizare mult mai bună, cu oameni de sport care să se priceapă la fiecare secţie în parte, dar nu să se desfiinţeze. Noi nu suntem de acord cu această desfiinţare a Compartimentului Imagine“, a spus Adriana Ungureanu, consilier local din partea PNL. 

Consiliul Local a aprobat, în şedinţa de joi, desfiinţarea Compartimentului Organizare, Relaţii Publice şi Promovare Imagine al SCM Craiova
Consiliul Local a aprobat, în şedinţa de joi, desfiinţarea Compartimentului Organizare, Relaţii Publice şi Promovare Imagine al SCM Craiova

Explicaţiile executivului au venit de la Aurelia Filip, viceprimarul care are în subordine Sport Club Municipal. „Problema desfiinţării acestui compartiment este de ordin practic. Activitatea secţiilor se desfăşoară mai mult în weekend. Doar pentru activitatea din fişa postului, aceşti oameni trebuie aduşi de acasă din timpul liber, pe ore suplimentare. Acest departament nu se structurează pe programul de lucru al clubului. Aceste posturi sunt extrem de utile într-un club sportiv, dar vor fi în cadrul secţiilor. Fiecare secţie va avea un organizator de competiţii, care, prin contract, ca şi sportivii şi antrenorii, va avea un program flexibil, astfel încât să poată să meargă în deplasări, să organizeze cantonamentele, meciurile din weekend, fără să le mai plătim ore suplimentare“, a precizat Aurelia Filip. 

Ce a omis să spună viceprimarul este că exact ce ar urma să facă viitorii organizatori de competiţii de la cele şapte secţii de care se pomeneşte făceau cei doi angajaţi de la Compartimentul Imagine. Aceştia se ocupau şi de partea de comunicare a clubului şi erau prezenţi şi la meciurile din weekend ale echipelor de handbal, volei sau baschet. Fără să fie plătiţi pentru orele suplimentare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS