14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalZiua Imnului Național, sărbătorită și la Craiova

Ziua Imnului Național, sărbătorită și la Craiova

Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.
Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.

Autoritățile locale au organizat și anul acesta la Craiova festivități în cinstea Zilei Imnului Național.

„Expresie a identității de stat, «Deșteaptă-te, române!» a purtat mesajul de unitate națională încă din zorii Revoluției de la 1848, atunci când a fost cântat pentru prima dată în Zăvoiul Vâlcii, constituindu-se într-unul dintre principalele elemente mobilizatoare în lupta pentru reîntregire.

Ziua Imnului reprezintă și un recurs la memorie, un îndemn pentru prezent și viitor de a nu uita niciodată trecutul, de a ne îndrepta mereu gândurile către toți eroii care, prin spirit de sacrificiu, curaj și devotament, au reușit să contureze România de astăzi. 

«Deșteaptă-te, române!», creație a patrioților Anton Pann și Andrei Mureșan, are totodată și o puternică încărcătură simbolistică, rămânând, pe parcursul a peste un veac și jumătate, un apel la vigilență și acțiune, la fapte concrete puse în slujba idealului unei națiuni libere și demne.

În calitate de președinte al Consiliului Județean, sunt onorat să pot adresa tuturor craiovenilor și doljenilor sincerele mele urări de sănătate și fericire, invitându-i să cinstească Imnul Național al României și, prin el, unele dintre cele mai strălucite pagini de glorie ale istoriei“, a declarat, în discursul ținut cu această ocazie, președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS