19.5 C
Craiova
vineri, 4 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDenis, un băieţel de doar 4 ani, se luptă cu leucemia

Denis, un băieţel de doar 4 ani, se luptă cu leucemia

Nu există fericire mai mare pentru părinţi ca aceea de a-şi vedea copiii sănătoşi. Însă, pentru familia Petrescu din Craiova, fericirea s-a spulberat atunci când au aflat că băieţelul lor de doar 4 ani este bolnav.

Luna martie a acestui an a fost pentru Ovidiu şi Ileana Petrescu, cea mai urâtă din viaţa lor de familie. Denis, micuţul lor, a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică. De mai bine de trei luni trăiesc cel mai negru coşmar, din care vor să iasă învingători şi să îşi vadă copilul sănătos şi cu zâmbetul pe buze.

Primele simptome: dureri de picioare

Totul a început în luna martie, când copilul s-a trezit într-o noapte, cu dureri de picioare. „În luna martie, anul acesta, într-o sâmbătă noaptea, pe la ora 02.00, s-a trezit copilul şi a zis că îl dor foarte rău picioarele. Soţia, fiind asistent medical, i-a dat un atiinflamator pentru copii. Ne-am gândit, iniţial, că îl dor picioruşele pentru că e în creştere. Luni, la prima oră, am mers cu el la pediatru. Ni s-a spus că are viroză. Apoi, ni s-a recomandat să mergem la un neurolog, unde ne-a spus medicul că nu are copilul nimic din punct de vedere neurologic şi că este posibil să aibă dureri din cauza creşterii. Ne-a zis să vorbim cu doctorul de familie să ne dea un antibiotic. Ulterior, ne-am gândit să mai mergem la un medic. Între timp îi făcusem şi analize de sânge. Acest medic ne-a zis ca analizele nu arată că ar avea ceva, dar ca să îl punem pe picoarele ne-a recomandat un anumit medicament care se dă oamenilor cu leucemie. Soţia când a văzut despre ce medicament este vorba a refuzat să i-l dea copilului. În următoarea zi am mers la încă un medic pediatru, care ne-a recomandat să mergem cu copilul la Bucureşti. Dar ne-a spus că şi ea vede că ar avea tot o viroză. Practic, niciun medic din Craiova nu şi-a dat seama de problema copilului“, ne-a povestit Ovidiu Petrescu, tatăl lui Denis.

Denis a ajuns, într-un final, la Bucureşti

Părinţii erau disperaţi pentru că nimeni nu ştia să le spună ce are copilul, căruia nu îi treceau durerile de la picioare. „În aceeaşi săptămână, vinerea, copilul a început să acuze dureri absominale. Am fost imediat cu el la un ecograf şi organele erau în stare perfectă. Dar medicul care i-a făcut ecograful ne-a spus că ar fi mai bine, totuşi, să mergem cu el la Bucureşti că acolo putem să facem mai multe analize. În acel weekend am dat o mulţime de telefoane, să ne interesăm ce anume putem face cu copilul. Noi nu ne lovisem niciodată de aşa ceva şi nu ştiam cum să facem. Prin nişte prieteni care ne-au ajutat, am ajuns cu copilul la Spitalul Grigore Alexandrescu. Ajunsesem la concluzia că poate are apendicită, din moment ce avea şi dureri abdomeniale. Acolo ne-a aştetpat un medic chirurg, care l-a controlat şi ne-a zis că nu are nimic din punct de vedere chirurgical. Apoi ne-a spus să ne trimită pe secţia de toxicologie pentru mai multe analize amănunţite“, a mai spus Ovidiu.

După multe vizite la medic a venit şi diagnosticul crunt

Au urmat alte analize, însă nici la Spitalul Grigore Alexandrescu nu s-a ajuns la un diagnostic. „Doamna doctor de pe secţia de toxicologie i-a făcut toate analizele şi apoi ne-a zis că nu sunt concludente pentru a putea pune un diagnostic. După aceea ne-a făcut transfer către spitalul Fundeni pentru încă două analize care nu se puteau face la Grigore Alexandrescu. La Fundeni, în două ore ne-au spus că micuţul nostru are leucemie acută limfoblastică tip B. Ca şi cauze ni s-a spus că ar putea fi o răceală puternică, alimentaţia sau apa. Într-adevăr, copilul nostru între 2-3 ani a avut o răceală mai puternică, iar doctora a spus că este foarte posibil ca atunci să se fi instalat boala“, a mai spus tatăl copilului.

Tatăl lui Denis, probleme cu inima de când a aflat diagnosticul

Vestea despre boala lui Denis a fost cea mai mare lovitură pentru părinţi. Niciodată nu şi-ar fi imaginat că băieţelul lor va fi nevoit să treacă prin asemenea coşmar. „În prima fază eu am clacat, am făcut ceva la inimă. Am făcut tensiunea peste 18, iar de atunci iau pastile pe care trebuie să le iau toată viaţa. Copilul este de pe 1 aprilie internat la Fundeni, împreună cu mama lui. Ea încearcă să fie puternică pentru copil, să nu o vadă suferind pentru că l-ar afecta. Însă este cumplit. În tot acest timp de 3 luni, eu i-am văzut doar cinci zile, cand l-au externat pe copil după prima cură de chimioterapie. Este enorm de greu, dar vreau să fim puternici şi să luptăm până se va vindeca. E singurul nostru copil şi o să facem orice ca să îl vedem bine“, a mai spus Ovidiu.

Tratamentul în Italia, speranţa lui Denis de a se vindeca

Ileana şi Ovidiu au făcut orice pentru a fi alături de puiul lor. Şi au găsit speranţă la un spital din Roma, Italia, pentru tratamentul micuţului.

Denis va pleca acolo joi, alături de părinţii săi, unde urmează să stea minim un an. „Joi o să plecăm spre Italia. Zborul, în timpul căruia copilul va avea asistenţă medicală, va fi asigurat de o fundaţie din Bucureşti. Apoi o să urmeze un an de tratament. Suntem nevoiţi să ne mutăm acolo toţi trei pentru că sunt condiţii mult mai bune de tratament. Imunitatea lui este foarte scăzută şi aici poate lua diverse alte infecţii din spital. Tocmai din cauză că au mai apărut alte complicaţii pe parcurs, tratamentul a întârziat. Practic, la orice răceală, orice problemă, tratamentul cu citostatice este oprit până ce copilul îşi revine. Din cauza aceasta am luat decizia să plecăm cu el. Vrem să aibă parte de tratament continuu pentru a nu risca să facă alte complicaţii şi să reuşim să se vindece.

Denis are nevoie de 80.000 de euro

Pentru Denis şi familia lui urmează un drum lung şi anevoios, dar sunt optimişti că vor reuşi. „Costurile întregului tratament şi tot ce ţine de cheltuielile pe care le vom avea acolo ajung undeva la 80.000 de euro. În primul rând va trebuie să închiriem un apartament pe un an şi să dovedim la spital că am făcut acest lucru. Asta pentru că este nevoie şi de medicamentaţie care se va face la domiciliu, fiindcă medicii de acolo cred că această boala a copilului se va vindeca 50% numai din puterea psihică a lui. Deci contează enorm să se simtă foarte bine acasă, cu noi. Copilul răspunde la tratament şi noi ne rugăm la Dumnezeu să continue aşa. În aceste condiţii, se poate vindeca fără transplant. Este singurul nostru copil şi nu ne vedem viaţa fără el“, a încheiat tatăl micuțului.

Pentru a-l putea susţine pe Denis, părinţii au nevoie de ajutorul nostru. Dacă vreţi să le fiţi alături, puteţi dona în conturile următoare:

RO74BTRLRONCRT0324386501
RO24BTRLEURCRT0324386501
REVOLUT 0767141312

Titular cont: Ovidiu Petrescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS