10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO): Şeful Gărzii de Mediu din România, şocat de gunoaiele din Dolj

(VIDEO): Şeful Gărzii de Mediu din România, şocat de gunoaiele din Dolj

-

Comisarul Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, aflat în Dolj a „dat piept” cu gunoaiele care zac la tot pasul, la marginea satelor. Acesta s-a arătat de-a dreptul revoltat de existenţa gropilor ilegale de gunoaie pe care le-a găsit în localitatea Dăbuleni şi Bechet. Totodată, în filmări pe care le-a postat pe propria pagina de Facebook, acesta spune că Oltenia este mai murdară ca oricând. Comisarul face precizarea că este nemulţumit de măsurile pe care le ia Garda de Mediu Dolj , dar şi de toleranţa primăriilor din cele două localităţi faţă de aruncările ilegale de deşeuri.

Depozit ilegal de gunoi în localitatea Bechet

Pepeni și gunoaie

„Suntem în Bechet, judeţul Dolj şi am văzut o groapă ilegală de deşeuri, foarte aproape de patria pepenilor. Avem pepeni şi gunoaie, cât cuprinde. Am întrebări vizavi de modul în care sunt gestionate deşeurile în judeţul acesta, faţă de instituţiile statului, faţă de Garda de Mediu de aici. Cât se vede cu ochii, la 400-500 de metri de drumul principal sunt depozite ilegale cu deşeuri. Oltenia noastră cea de toate zilele este mai murdară ca oricând. În Dăbuleni, am văzut că deşeurile erau acoperite cu pământ. Erau deşeuri din lucrările pe care diferite firme le-au contractat cu autorităţile locale sau judeţene. În sudul Doljului, aproape de Dunăre, câmpuri pline cu gunoaie. Am găsit plantaţii de pepeni între depozite de deşeuri. Păcat, păcat că ne batem joc de ţara asta în ultimul hal. Am zis că zilele astea trec prin Dolj şi mă uit, să văd cum stau lucrurile aici. Din păcate lucrurile nu sunt îmbucurătoare. Nu înţeleg dacă primăriile gestionează în vreun fel problema deşeurilor. Acestea, am înţeles că tolerează depozitarea deşeurilor după care vin cu pământ şi îngroapă aceste deşeuri. Un câmp de deşeuri şi alături sunt pepeni.

Peste tot sunt numai deşeuri aruncate. Nu am văzut maşini confiscate aici, nu s-au dat amenzi. O să merg la Garda de Mediu Dolj să văd ce amenzi au dat pe această zonă, cum ajunge să fie impusă legea în teren. N-am mers prea mult de la primul depozit şi am dat de alt depozit. Luăm Doljul la puricat să vedem ce se întâmplă aici. Trebuie să se termine epoca aruncării deşeurilor, a iresponsabilităţii autorităţilor şi a instituţiilor de stat. Trebuie să ne oprim fiindcă tindem să devenim un coş de gunoi al Europei”,

spune Octavian Berceanu în postarea sa de pe Facebook.

Dăbuleni – haosul deşeurilor

Dăbuleni sau haosul deseurilor!

Dăbuleni, jud. DOLJ. Gunoiul menajer, deseurile din asfaltările contractate de la autoritatile publice și deseurile periculoase precum azbest sunt îngropate la indicațiile primariei. Dăbuleni, dincolo de lubenițe devine reprezentativ si pentru bătaia de joc privind gestiunea deseurilor.Voi merge la Garda de Mediu Dolj sa vad câte amenzi au fost aplicate!

Posted by Octavian Berceanu on Wednesday, April 28, 2021

În timp ce se afla în localitatea Dăbuleni, comisarul Gărzii Naţionale de Mediu a depistat câţiva cetăţeni care tocmai îşi aruncau deşeurile din propria gospodărie la marginea localităţii într-o groapă ileaglă. Oamenii i-au spus cu seninătate că aruncă gunoi din propria curte , fără să aibă habar cu cine vorbesc. Comisarul a găsit aici gunoi menajer, resturi din asfaltări, deşeuri periculoase precum azbest. Ulterior, toate gunoaiele sunt acoperite de către autorităţi cu pământ. Dăbuleni, dincolo de lubenițe devine reprezentativ si pentru bătaia de joc privind gestiunea deseurilor, spunea comisarul GNM.


„Judeţul Dolj, Dăbuleni, aşa arată o groapă ilegală de deşeuri. Bătaie de joc, tot ce se întîmplă aici este ilegal, o groapă neconformă peste care se pune pământ. Tot ce rezultă din lucrările contractate de autorităţi mai ales cele de asfaltări, ajunge aici. Este o groapă de gunoi ilegală, mascat de autorităţi prin punerea unui strat de pământ deasupra. Cam aşa este cu colectarea selectivă în Dăbuleni şi judeţul Dolj. O ruşine. Asfaltul în loc să fie sortat, măcinat şi folosit în lucrări de infrastructură este aruncat aici şi îngropat”,

spune comisarul Gărzii Naţionale de mediu, Octavian Berceanu.

Depozit ilegal de deșeuri în localitatea Calafat

Primarul din Bechet nu ştia că este călcat de Gardă

Primarul din Bechetu habar nu avea că reprezentantull Gărzii Naţionale de Mediu s-a aflat la el în localitate. Cât despre gropile ilegale aflate la marginea celor două localităţi, aceştia spun că luptă cu morile de vânt.
„Nu ştiam că a venit cineva de la Garda de Mediu la noi în localitate. Avem gunoi fiindcă oamenii aruncă mereu. Am mai strâns şi noi deşeurile de plastic, dar ei tot aruncă. Acum am luat nişte camere de luat vederi, dar ca să supraveghem în întregime localitatea este foarte greu. De la Garda de Mediu Dolj nu am avut niciodată controale. Mă miră că au venit doar în Dăbuleni şi Bechet, dar în comuna Călăraşi de ce nu s-a dus comisarul GNM?”, întreabă retoric primarul comunei Bechet, Adrian Glăvan.
Primarul din Dăbuleni, Aurel Băjenaru, nici nu a răspuns la telefon.

Craiova, groapă de gunoi

Am luat Dolj-ul la pas, de la sud la nord. Depozitul de deseuri, depozitele comunale ilegale si incendierile ilegale.

Posted by Octavian Berceanu on Wednesday, April 28, 2021

Comisarul GNM a ajuns în cursul zilei de ieri și în Craiova la Depozitul de gunoi de la Mofleni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:15:59

Costel Gîlcă și Alex Crețu au prefațat meciul Farul...

Farul Constanța și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS