24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSindicatele cer schimbări de șefi la CEO

Sindicatele cer schimbări de șefi la CEO

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia cer o echipă mai bună de conducere la companie.

Principala nemulțumire a liderilor din Federația Națională Mine Energie este față de Lăcrămioara Diaconu-Pintea. Aceasta ocupă de un an un post de membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia. Mai mult decât atât, se ocupă de unul din cele mai sensibile domenii. Este vorba de Direcția Strategie Dezvoltare, care are legătură directă cu politicile de restructurare a colosului energetic.

Liderii de sindicat, în frunte cu Dumitru Pârvulescu, sunt de părere că este nevoie de oameni care să cunoască bine compania și să îi trateze cu empatie pe salariații care vor pleca. Sindicatele chiar cer demisia directorului respective. În acest sens va fi trimisă o solicitare acționarului principal al Complexului Energetic Oltenia, respective Ministerul Energiei.

Susținută de ministrul Energiei

Problema este că Lăcrămioara Diaconu-Pintea este susținută chiar de către actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu. Prin urmare, solicitarea sindicatelor ar putea să rămână în aer.

Cert este că Lăcrămioara Diaconu a anunțat recent că anul acesta vor fi închise două grupuri energetice. Este vorba de un grup de la Termocentrala Turceni(blocul energetic 3), recent modernizat, și un bloc energetic de la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița.

Liderii de sindicat sunt nemulțumiți că nu există o comunicare coerentă cu privire la Planul de restructurare și eficientizare, precum și derularea activității de la o lună la alta. Nici până acum nu a ajuns la companie ajutorul de restructurare pentru plata certificatelor de CO2. Este vorba de suma de 241 de milioane de euro, care ar fi trebuit să fie virată de către Ministerul Finanțelor prin Trezoreria de Stat.

Nu cred în planul de restructurare

Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a declarat că are dubii cu privire la capacitatea companiei de a implementa Planul de restucturare în termenul anunțat.

„Nu știm mare lucru cu privire la ce ne așteaptă. În mod normal, sindicatele sunt partenerul social al administrației. Este o companie cu peste 12.000 de salariați și ar trebui să existe o transparență mai mare cu privire la Planul de restructutrare și la celelalte activități. E nevoie de o comunicare mai bună și constantă, când anunți că pleacă mii de oameni, că rămâi cu două grupuri pe cărbune, că închizi de la 1 iulie două grupuri pe cărbune. Noi nu am aflat aceste lucruri oficial, ci de prin presă sau de pe rețelele de socializare. Când am întrebat s-a tăcut.

Nu știm nici cum va arăta bugetul, nici de ce întârzie ajutorul pentru plata certificatelor de Co2. Eu nu cred că se va rămâne cu doar două grupuri pe cărbune. Nuclearelectrica va introduce un grup în reparații și nu va avea cine să înlocuiască energia respectivă care este în bandă. În plus, eu nu cred că va fi timp să fie construite grupurile pe gaze naturale. Vedem ce a pățit la Iernut Romgaz care nu mai reușește să finalizeze grupul pe gaze, de atâția ani”, a declarat Dumitru Pârvulescu, liderul Federației Naționale Mine Energie.

Protestează în București

Liderul Federației Naționale Mine Energie a mai spus că miercuri câteva sute de salariați ai Complexului Energetic Oltenia se vor afla în București pentru a protesta în fața Guvernului. Este anunțat un protest la care vor fi prezente și alte organizații sindicale din țară.

Nemulțumirile sindicaliștilor vizează politicile guvernamentale din acest an cu privire la plafonarea salariilor în 2021 în sectorul bugetar, condițiile grele de muncă din sectorul minier și din alte domenii de activitate. De amintit că în fața Guvernului se află de luni şapteangajați ai Complexului Energetic Oltenia care au intrat în greva foamei. Aceștia așteaptă ca Guvernul să acorde un aviz pentru un proiect de lege care propune scăderea vârstei de pensionare la Complexul Energetic Oltenia.

După avizul de la Guvern, favorabil sau negativ, proiectul va fi retrimis Comisiei de Muncă din Camera Deputaților și la alte comisii de specialitate, după care se va ajunge la dezbaterile în plen. Camera Deputaților este for decizional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS