12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tineri de 16 și 18 ani, morți într-un accident rutier în comuna Bălănești

Gorj: Tineri de 16 și 18 ani, morți într-un accident rutier în comuna Bălănești

Doi tineri, de 16, respectiv 18 ani, au murit în noaptea de 29 spre 30 martie, într-un accident rutier care a avut loc la intrare în Târgu Jiu, în comuna Bălănești.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 18 ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bălănești, din direcția comunei Scoarța către municipiul Târgu Jiu, într-o curbă la dreapta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Prigoria, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma impactului a rezultat decesul a doi tineri de 16 și 18 ani și rănirea altor doi tineri de 17 ani, toți din comuna Scoarța, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 18 ani, și rănirea unui bărbat, de 31 de ani, din comuna Prigoria, pasager în celălalt autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto de 18 ani și negativ pentru bărbatul de 41 de ani. Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS