8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNegocieri pentru programul de disponibilizări colective de la CEO

Negocieri pentru programul de disponibilizări colective de la CEO

Încep negocierile pentru Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă la Complexul Energetic Oltenia(CEO). Săptămâna aceasta debutează negocierile între sindicatele și administrația din companie.

Potrivit clauzelor din document, Contractul Colectiv de Muncă este negociat anual de către sindicate și administrație. Prima ședință va avea un caracter pur tehnic. Astfel, vor fi stabilite temele principale de discuție și vor fi stabiliți exact membrii Comisiei de negociere și supleanții.

Cel mai probabil, negocierile vor viza în primul rând stabilirea unui număr de salarii compensatorii pentru angajații care vor fi disponibilizați colectiv. Potrivit Planului făcut public de administrație, anul acesta vor pleca din companie 750 de muncitori. Un număr de 450 vor părăsi societatea prin pensionare.

Diferența de salariați va fi inclusă în programul de concedieri colective. Astfel, urmează să fie stabilit numărul salariilor medii compendatorii care vor fi acordate disponibizaților. Propunerea ar putea fi între 3 și 6 lefuri compensatorii pentru fiecre angajat care va fi concediat colectiv.

Sindicatele cer majorări salariale, dar firma are piederi masive

De asemenea, se va discuta și despre posibilitatea de majora salariile în acest an. Administrația Complexului Energetic Oltenia a anunțat că nu sunt banii pentru creșteri de salarii, mai ales că societatea a încheiat anul trecut cu pierderi de peste un miliard de lei.

De asemenea, este nevoie de peste 240 de milioane de euro pentru plata cetificatelor de CO2. Compania este dependentă în momentul de față de ajutoarele de stat pentru a putea să achite taxa de poluare. Anul trecut, Complexul Energetic Oltenia a primit de la bugetul de stat un ajutor financiar de salvare în valoare de 251 de milioane de euro. Ajutorul de stat de anul acesta depinde însă de un aviz al Comisiei Europene.

Dată fiind criza financiară prin care trece compania, precum și pierderile din ultimii trei ani este greu de crezut că vor fi identificate resurse pentru creșterii de lefuri la Complexul Energetic Oltenia.

Ședință pentru scăderea vârstei de pensionare la CEO

Dată fiind situația economică grea a companiei, sindicatele speră în scăderea vârstei de pensionare în minerit la 52 de ani. Astfel, sindicatele din Complexul Energetic Oltenia vor să se deplaseze în cursul zilei de marți la Parlament. Are loc în ședința Comisiei de Muncă și Protecție Socială analiza proiectului de modificare a Legii pensiilor.

Ar putea fi incluse în Legea amintită câteva categorii de salariați din industrie care să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare. Este vorba în primul rând de angajații din companiile producătoare de curent electric și agent termic. A fost introdus un amendament pentru includerea angajaților din companiile miniere în Legea pensiilor. Astfel, vârsta de pensionare ar putea scădea la 52 de ani, dacă proiectul va trece de Comisia de muncă și la fi votat în plen.

Camera Deputaților este for decizional. Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia vor încerca să trimită reprezentanți la ședința Comisiei de muncă pentru a susține proiectul de act normativ. Este de amintit și că de o lună de zile, în Piața Prefecturii, din Târgu Jiu, au loc proteste pentru scăderea vârstei de pensionare în minerit.

Zi de zi câțiva reprezentanți ai sindicatelor se adună în centrul orașului. De câteva ori protestatarii au fost primiți și de către prefectul de Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS