7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAtenție unde vă lăsați mașinile! Peste 2.100 de autoturisme, ridicate în Craiova anul trecut

Atenție unde vă lăsați mașinile! Peste 2.100 de autoturisme, ridicate în Craiova anul trecut

Peste 2.100 de autoturisme au fost ridicate de pe domeniul public anul trecut, se arată în raportul privind rezultatele Poliției Locale Craiova în 2020. În comparație, în 2019 polițiștii locali au dispus măsura de ridicare a unui numar de 4.680 autovehicule care au încălcat prevederile legale în materie.

Vehiculele erau staționate neregulamentar (potrivit prevederilor H.G. nr. 965/2016 și procedurii aprobate prin H.C.L. nr. 130/2017), așa că polițiștii locali au dispus măsura tehnico-administrativă de ridicare a lor. Măsura a fost pusă în aplicare de către angajații RAT SRL.

Potrivit raportului Poliției Locale, din totalul de autovehicule asupra cărora s-a dispus măsura tehnico-administrativă de ridicare, 251 au fost ridicate de pe trecerile de pietoni, iar 127 din stațiile special amenajate pentru mijloacele de transport în comun. Cele mai multe autovehicule au fost ridicate pentru că ocupau ilegal locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap – 446 de mașini.

În continuare, 45 de autovehicule au fost ridicate de pe pistele special amenajate pentru bicicliști, 206 au fost ridicate pentru că erau staționate în intersecții, iar pentru 210 autovehicule s-a dispus măsura ridicării, în urma sesizărilor primite, întrucât blocau accesul la drumul public. Restul de 841 autovehicule au fost ridicate pentru abateri prevăzute de legislația rutieră și hotărâri ale autorității locale, se mai precizează în raportul Poliției Locale Craiova.

Cele peste 2.100 de autoturisme ridicate au ajuns în curtea RAT

Autovehiculele au fost ridicate de către funcționarii RAT după completarea și înmânarea de către polițistul local a dispoziției de ridicare, din acel moment RAT SRL având obligativitatea să se asigure asupra stării tehnice exterioare a autovehiculului, să transporte în condiții optime autovehiculul (pe platformă omologată), să răspundă de paza și integritatea acestuia până la restituirea către utilizator, contra achitării taxei stabilită prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Craiova (300 de lei).

De asemenea, polițiștii locali au identificat anul trecut 307 autovehicule care păreau că întrunesc condițiile prevăzute de Legea 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stapân pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova. 168 dintre ele aveau însă achitate taxele și impozitele aferente anului 2020, un numar de 84 de autovehicule au fost ridicate de către proprietari de pe domeniul public ca urmare somațiilor emise de către polițiștii locali, iar 20 de autovehicule au fost trecute în proprietatea privată a municipiului Craiova, libere de orice sarcini. În fine, 35 de autovehicule se află în procedura de întocmire a documentelor de declarare ca fiind abandonate, a mai menționat Poliția Locală.

Polițiștii locali au avut în vizor și căruțele. În urma acțiunilor efectuate în zonele cunoscute a fi tranzitate de vehicule cu tracțiune animală, au fost depistate și amendate 65 de persoane care conduceau acest tip de vehicule. „Împotriva conducătorilor acestor tipuri de vehicule, a căror circulație în municipii este interzisă, s-a dispus măsura ridicării unui numar de 18 vehicule cu tracțiune animală, în conformitate cu dispozițiile H.C.L. nr. 319/2009, vehicule ce au fost ridicate, transportate și depozitate de către angajații RAT Craiova“, se mai menționează în raportul Poliției Locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS