11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPeste o mie de profesori din Gorj s-au programat la vaccinare

Peste o mie de profesori din Gorj s-au programat la vaccinare

Peste o mie de profesori din județul Gorj s-au programat la vaccinare împotriva coronavirusului. O primă statistică a Inspectoratului Școlar Județean Gorj arată că mai puțin de jumătate dintre cadrele didactice au declarat că vor să se vaccineze pentru a se imuniza împotriva coronavirusului. Este vorba de un procent de 41,08%.

Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în județ există 109 unități școlare cu personalitate juridică. Acestea înglobează mai multe școli. Pe platforma online pentru programarea la vaccinare s-au înscris până în prezent 106 unități cu personalitate juridică.

De asemenea, din cele 3.958 de cadre didactice, 1.495 au fost până acum înscrise în sistemul online. Dintre acestea, 1.105 au fost deja programate pentru imunizare. Până luni se vaccinaseră numai 52 de profesori din județul Gorj.

Situația cu personalul auxiliar și nedidactic

Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a declarat că în ceea ce privește cadrele didactice auxiliare, pe platformă sunt 185 de persoane înscrise, din totalul de 462. Totodată, 143 de cadre didactice auxiliare au fost programate la vaccinare, iar 8 au fost deja vaccinate.

Personalul nedidactic din învățământul preuniversitar din județ cuprinde 844 de salariați. Din total, 311 sunt înscriși pe platformă. 240 sunt programați pentru imunizare și numai 11 figurau ca vaccinați până luni. Conform purtătoarei de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, există și cadre didactice care s-au programat separat de unitățile de învățământ sau Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

Au peste 400.000 de măști de protecție

Este de amintit că la nivelul unităților de învățământ din Gorj se fac pregătiri pentru situația în care cursurile vor fi reluate în scenariul verde, respectiv față în față. Este vorba în principal de preșcolari și școlari în cazul cărora probabilitatea revenirii în sălile de clasă este mare.

Spațiile de învățământ vor fi pregătite în perioada vacanței intersemestriale

Spațiile de învățământ vor fi pregătite în perioada vacanței intersemestriale pentru a-i primi pe elevi. Aceștia nu au mai fost la școală din luna octombrie a anului trecut. Orele s-au desfășurat online. Câteva luni, însă, aproape 4.000 de elevi din Gorj nu au putut să participe la cursurile online în lipsa unor echipamente prevăzute cu internet. În cele din urmă, au fost aduse tabletele care lipseau și, teoretic, toată lumea ar fi trebuit să aibă acces la cursurile online. Se pune însă problema recuperării materiei, în cazurile în care elevii nu au participat la cursurile pe internet. De precizat că, în cazul în care se va reveni în sălile de clasă, Inspectoratul Școlar Județean Gorj are în stocuri 408.606 de măști de protecție, 24.205 litri de dezinfectant pentru suprafețe și 1.748 de litri de dezinfectant pentru mâini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS