6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn tânăr a intrat cu un cuțit în Tribunalul Mehedinți

Un tânăr a intrat cu un cuțit în Tribunalul Mehedinți

Un tânăr de 24 de ani a fost depistat de jandarmi că a intrat cu un cuțit de 25 centimetri în clădirea Tribunalului Mehedinți.

Potrivit Jandarmeriei Mehedinți, comportamentul irascibil al tânărului care se afla în incinta Tribunalului Mehedinți a atras atenția subofițerului care asigura paza instituției.

Tânărul a refuzat să se legitimeze

Tânărul a refuzat să se legitimeze, iar întrebat despre motivul prezenței sale în clădirea Tribunalului a spus că își însoțește fratele.

Jandarmii au întocmit acte de urmărire penală

În urma verificărilor făcute, asupra tânărului a fost găsit un cuțit în lungime de aproximativ 25 de centimetri, despre care acesta a spus că îl folosește pentru autoapărare.

Tânărul de 24 de ani a fost amendat cu 500 lei pentru refuz de legitimare, iar jandarmii au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”, care vor fi trimise poliției pentru continuarea cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS