16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjManifestări de Ziua Culturii Naționale

Manifestări de Ziua Culturii Naționale

Ziua Națională a Culturii va fi sărbătorită în județul Gorj pe 15 ianuarie în cadrul unui complex de manifestări. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează mai multe acțiuni vineri, 15 ianuarie 2021, începând cu ora 11.00, în incinta Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din municipiul Târgu Jiu.

Începând din 2011, de ziua nașterii lui Eminescu pe 15 ianuarie, este sărbătorită și „Ziua Culturii Naționale”. Vor fi lansate cărți semnate de Cristina Teodora Ciobanu , „Fluturi în asfalt”, o carte apărută la editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Târgu Jiu, 2020. Și Ion Cepoi, managerul CJCPCT Gorj își lansează cartea „Romanțe pentru prea târziu”, editura Revers, Craiova, 2020. Prezintă: Ion Popescu Brădiceni. Teodor Dădălău își lansează albumul „Tu și Eu despre Eu”, editura CJCPCT Gorj, 2020, album care conține fotografii din colecția personal.

Album foto dedicat comunei Polovragi

Un alt album care va fi lansat este “Polovragi, poarta spre cer”, editura CJCPCT Gorj, 2020. Vor mai fi lansate revista Portal Măiastra, nr. 3-4/2020 și publicațiile Revista Jiului de Sus, nr. 30/2020, Crinul Satelor, nr 35-36, 2020, apărute toate la editura CJCPCT Gorj. Evenimentul va continua cu un recital de romanțe pe versuri de Eminescu, cu participarea Emiliei Drăgotoiu Nanu, Larisa Cârlugea, Alina Parnescu și Marcel Trăistaru.

În plus, evenimentul „Poetul este un rege și i se cuvine un tron! – 171 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale” se va încheia cu un recital de poezie și muzică folk, cu participarea lui Pompiliu Ciolacu și a lui Grigore Pompiliu Ciolacu. Un omagiu poeziei și lui Eminescu vor aduce actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”: Cosmin Brehuță, Gia Enache, Mihai Rădulea și Iulian Marinescu.

Cei prezenți la eveniment vor putea viziona și proiecția filmului realizat în mai 2020 la Florești, Țânțăreni, film care prezintă trecerea lui Mihai Eminescu prin județul Gorj, după scenariul lui Ion Cepoi, în interpretarea lui Cosmin Brehuță și Gia Enache. Organizatorii evenimentului sunt CJCPCT Gorj și Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS