10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO are de recuperat peste 316.000 de lei de la șefii care au făcut o concediere ilegală

CEO are de recuperat peste 316.000 de lei de la șefii care au făcut o concediere ilegală

Complexul Energetic Oltenia(CEO) are de recuperate o sumă imensă de la câțiva directori. În acest sens săptămâna viitoare va fi cerută acționarilor companiei aprobarea inițierii unei acțiuni în răspundere pentru recuperarea sumei de aproape 316.000 de lei, reprezentând despăgubiri salariale acordate în urma reintegrării șefului Departametului Juridic. Acesta a fost înlocuit ilegal din funcție și și-a căutat ilegal dreptatea în instanță.

A avut câștig de cauză și a obținut și plata salariilor pentru perioada în care nu a mai ocupat postul de conducere. Șefii Complexului Energetic Oltenia au fost obligați să recupereze sumele acordate ca despăgubire de la cei vinovați de măsura înlocuirii ilegale din funcție a celui care ocupa postul de șef al Departamentului Juridic din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Compania trebuie să recupereze banii de la cei vinovați

Puși în fața faptului împlinit în urma unui control al Curții de Conturi, Camera de Conturi Gorj, reprezentanții companiei energetice trebuie să obțină acum aprobarea acționarilor CEO pentru inițierea unei acțiuni în instanță, având în vedere că suma nu este una mică.

Prin urmare, acționarii urmează să analizeze propunerea Directoratului companiei luna aceasta, când în cazul obținerii unui aviz se va merge la instanța de judecată. Curtea de Conturi a constatat în urma unui control desfășurat la începutul anului trecut faptul că angajatorul trebuie să recupereze despăgubirile de la cei care s-au făcut vinovați de concedierea ilegală. Altfel, ar putea exista posibilitatea ca actuala conducere să suporte consecințele legii pentru că nu a făcut demersuri pentru recuperarea banilor plătiți în locul șefilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS