19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNumărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi în spitalele din Olt, la nivelul din luna octombrie

Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi în spitalele din Olt, la nivelul din luna octombrie

Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi în spitalele din judeţul Olt a scăzut treptat în ultima lună. Acesta a ajuns, marţi, la 95 de persoane, un nivel similar cu cel de la începutul lunii octombrie, potrivit informaţiilor prezentate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt.

În ultimele două săptămâni a scăzut, totodată, şi numărul persoanelor internate în secţiile ATI. Astfel, marţi erau internaţi la terapie intensivă 11 pacienţi cu COVID-19, faţă de peste 20 în luna noiembrie şi la începutul lunii decembrie, conform Agerpres.

Mai puţine cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 în luna decembrie faţă de luna anterioară

În privinţa cazurilor confirmate de infectare cu COVID-19, acestea au fost mai puţine în luna decembrie faţă de luna anterioară, respectiv 1.797 de cazuri comparativ cu 3.933 cazuri în noiembrie.

Astăzi au fost înregistrate în judeţ 23 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2

Potrivit DSP Olt, marţi au fost înregistrate în judeţ 23 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2, iar numărul total de cazuri raportate de la începutul pandemiei a ajuns la 9.276.

În judeţul Olt s-au vindecat 8.430 de persoane, sunt în izolare la domiciliu 537 de persoane, 95 de persoane sunt internate şi 214 persoane au decedat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS