9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZâmbete aduse cu autospeciala de poliție

Zâmbete aduse cu autospeciala de poliție

În această perioadă a cadourilor, Moș Crăciun este prezent în gândul tuturor copiilor, și, astfel, mai mult ca oricând, stă în puterea noastră să aducem un zâmbet pe fețele acelor copii pentru care acesta reprezintă doar un vis frumos.

În cursul zilei de astăzi, Moș Crăciun, însoțit de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Poliției Orașului Turceni și Poliției Municipiului Motru, împreună cu reprezentanți ai Instituției Prefectului Gorj, Corpului Național al Polițiștilor – CT Gorj, asociației Inițiativa Cetățenească din Gorj și administratori ai unor societăți comerciale din județ au ajuns în casele unor copii din comunele Brănești și Borăscu care au primit tablete, hăinuțe, jucării, alimente și dulciuri.

Polițiștii au fost plăcut surprinși să afle că o parte dintre copiii vizitați își doresc să le devină colegi.

Misiunea de suflet a polițiștilor gorjeni a fost primită cu drag de către copii și părinții acestora, fiind un prilej de bucurie sinceră pentru toți cei prezenți, căci nimic nu este mai frumos decât zâmbetul unui copil și bucuria pe care o răspândește un copil fericit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS