23.3 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjNegocieri la CEO pentru economia la fondul de salarii și alte drepturi

Negocieri la CEO pentru economia la fondul de salarii și alte drepturi

Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia(CEO) se pregătesc să negocieze pe final de an modul în care va fi repartizată economia la fondul de salarii.

Este vorba de suma care va rămâne necheltuită la fondul de salarii. An de an s-au strâns câteva milioane de lei. De la un an la altul, economia la fondul de salarii a fost însă în scădere, data fiind situația economică grea de la nivelul companiei energetice. Banii care rămân în plus la fondul de salarii se constituie într-o indemnizație care, de regulă, este împărțită în mod egal celor peste 12.000 de mineri și energeticieni.

Dacă suma totală este mică, există posibilitatea ca, în urma negocierilor dintre sindicate și administrație, indemnizația să fie oferită numai angajaților cu salarii foarte mici. Este de amintit că sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia vor demara negocieri la începutul anului viitor pentru o serie de drepturi

Au pierderi consistente

Discuțiile dintre partenerii sociali de la Complexul Energetic Oltenia se vor axa pe posibilitatea acordării unei creșterii de salarii. Sindicatele cer ca aceasta să acopere măcar inflația, fiind conștiente de faptul că societatea trece printr-o situație economică dificilă.

Se cunoaște deja faptul că anul 2020 va fi încheiat cu noi pierderi. Este vorba de peste 1,1 miliarde de lei. Suma este una uriașă, iar cea mai mare parte a pierderilor provin din plata certificatelor de CO2 pentru producția de energie din anul anterior. Compania a beneficiat anul acesta și de un împrumut în valoare de 251 de milioane de euro, sub forma unui ajutor de stat, pentru a acoperi cheltuielile cu certificatele de CO2.

Și în 2021 Complexul Energetic Oltenia are aprobat de către Guvern un ajutor financiar de 240 de milioane de euro. Banii sunt destinați tot plății certificatelor de CO2 pentru producția de energie aferentă anului 2020. Mai este în pregătire un Plan de restructurare care vizează închidere de capacități și reduceri de personal. În acest context va fi greu de spus dacă administrația va putea acorda câteva procente în plus la fondul de salarii, dat fiind faptul că situația economică este una deosebit de grea.

Contractul Colectiv de Muncă va fi retipărit

În vederea pregătirii negocierilor, Contractul Colectiv de Muncă de la Complexul Energetic Oltenia va fi tipărit în sute de exemplare. Documentul va fi distribuit subunităților miniere și termocentratelor, precum și la alte puncte de lucru. Inclusiv organizațiile sindicale vor intra în posesia Contractului Colectiv de Muncă. Acesta va fi tipărit în 500 de exemplare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS