12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tânăr de 18 ani beat și fără permis auto, arestat pentru infracțiuni rutiere multiple

Gorj: Tânăr de 18 ani beat și fără permis auto, arestat pentru infracțiuni rutiere multiple

Un băiat, de 18 ani, din Turceni, Gorj, a fost reținut și ulterior arestat preveniv la finalul săptămânii trecute după ce a condus fără permis auto o mașină și a provocat un accident rutier cu victime minori.

Potrivit IPJ Gorj, tânărul, de 18 ani, din  orașul Turceni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 din direcția Valea Viei către Urdari, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, din orașul Turceni, pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând  o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la Spitalul Orăşenesc Turceni, pentru a i se recolta  mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşireas infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Tânărul a fost prezentat aseară Judecătoriei Târgu Jiu, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 20 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS