17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVerificarea măsurilor anti-COVID în județul Dolj

Verificarea măsurilor anti-COVID în județul Dolj

Polițiștii doljeni împreună cu celelate forțe de ordine, sub autoritatea instituției prefectului, continuă desfășurarea de acțiuni cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Acțiunile sunt desfășurate zilnic, în sistem integrat, pe raza întregului județ, fiind vizate în special zonele aglomerate, piețele, târgurile si terasele dar și mijloacele de transport, o atentie sporită fiind acordată mijloacelor de transport școlar.

De asemenea, având în vedere faptul că în Municipiul Craiova, orașul Bechet și comunele Ghindeni, Mischii, Cârcea, Breasta, Gogoșu si Malu Mare s-a instituit obligația de a purta masca astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile deschise, în cadrul acțiunilor desfășurate, forțele de ordine vor verifica și aceste aspecte.

Nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și sunt sancționate cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2500 de lei.

Organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare pe raza județului Dolj

În ultimele 24 de ore, la activitatile de verificare au participat peste 420 de forţe de ordine.

Astfel, au fost verificate aproximativ 230 de societăți comerciale, 230 de locaţii de interes, 260 de mijloace de transport, fiind legitimate totodată peste 3900 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 189 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 29.000 de lei. Dintre acestea 188 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

Cetăţenii trebuie să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS