10.1 C
Craiova
luni, 19 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Local Dolj Fonduri europene pentru creșterea gradului de siguranță al Aeroportului Internațional Craiova

Fonduri europene pentru creșterea gradului de siguranță al Aeroportului Internațional Craiova

Aeroportul Internațional Craiova a semnat un contract cu finanțare din fonduri europene pentru creșterea gradului de siguranță, a cărui valoare totală se apropie de 16 milioane de euro.

Potrivit președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, noul demers face parte dintr-un întreg pachet de investiții care urmăresc dezvoltarea acestui obiectiv strategic, esențial pentru regiunea Oltenia, și îmbunătățirea continuă a condițiilor oferite atât pasagerilor, cât și operatorilor de transport aerian.

„Aeroportul Internațional Craiova a fost reabilitat, în exercițiul financiar precedent, tot cu ajutorul fondurilor nerambursabile și iată că acum cunoaște o nouă etapă de modernizare, susținută încă o dată printr-un program al Uniunii Europene. Chiar astăzi, directorul AIC, Adrian Predescu, s-a deplasat la București, unde a semnat contractul de finanțare pentru un proiect în valoare de aproape 16 milioane de euro, prin care va fi realizată securizarea completă a aeroportului – nu doar în interiorul terminalelor, ci și de-a lungul întregului perimetru al acestui obiectiv strategic. Implementarea demersului va însemna un grad sporit de siguranță și mai multă eficiență în activitatea AIC, ceea ce se traduce, în mod cert, în conturarea unor condiții mai bune pentru pasageri și mai atractive pentru companiile de transport aerian.

Proiectul „Securizare completă (outdoor/indoor) a Aeroportului Internațional Craiova“ este finanțat în cadrul Axei prioritare 2: „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient“ a Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și are o valoare totală de 76.014.000,91 lei (echivalentul a 15.706.670 de euro), inclusiv TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la...

În intervalul 12-19 aprilie 2021, în România s-au înregistrat 22.582 de...

ȘTIRI GdS

Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la...

În intervalul 12-19 aprilie 2021, în România s-au înregistrat 22.582 de cazuri noi de infecţie cu coronavirus, în scădere faţă de săptămâna anterioară (30.504). Cele mai...

Incendiu la un punct trafo din Preajba

Detaşamentul 2 de Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă în comuna Malu Mare, sat Preajba, pentru stingerea...

Alte 1.768 de cazuri noi COVID, în Romînia

Un număr de 1.768 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 11.900...

Ministerul Sănătății: Nu există un grup de lucru legal...

Decizia emisă de Andreea Moldovan, în calitatea sa de secretar de stat, este un document intern și nu un ordin sau instrucţiune, act administrativ...

Comunicat al Ministerului Sănătății: Echipa lui Vlad Voiculescu a...

Ministerul Sănătății transmite, într-un comunicat de presă, că decizia privind constituirea unui grup de lucru privind morții de COVID-19, prezentată de ministrul Vlad Voiculescu...

MS a publicat din greşeală un ordin ce conține...

Un ordin al Ministerului Sănătății semnat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan și publicat în Monitorul Oficial pe 15 aprilie conține numerele de...