6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRezervoarele de înmagazinare a apei, în ruină

Rezervoarele de înmagazinare a apei, în ruină

Vechile rezervoare de înmagazinare a apei, acele movile de pământ care acoperă bazine subterane sau construcțiile zidite, care se află printre blocurile Craiovei, sunt multe dintre ele o ruină. Ele deserveau hidrofoarele de la Compania de Apă (CAO) în trecut, pentru acoperirea necesarului de apă la blocurile de locuințe. Altele au fost folosite ca rezervoare necesare pentru rezerva de apă în situații de urgență.

În total, în orașul Craiova sunt la acest moment peste 40 de astfel de rezervoare. Cu toate se găsesc în administrarea operatorului regional de apă, CAO. Cele mai multe aflate în conservare, din câte spun reprezentanții furnizorului de apă.

Rezervor de apă pe strada A.I.Cuza

„În Craiova, din câte cunosc eu, sunt peste 40 de astfel de rezervoare de apă. Acestea sunt în mare parte în conservare. Sunt în administrarea Companiei. La un moment dat au fost folosite ca rezervoare de apă în situații de incendiu”, spune Alin Șuiu, director CAO.


Rezervoarele de apă, conservare sau ruină?

Conservare care înseamnă mai degrabă o lăsare de izbeliște. Din care cauză multe sunt acum o ruină.În această situație este și bazinul de apă de pe strada A.I. Cuza din spatele bisericii Hagi Enuș. Rezervorul este acum o ruină din care se desprind bucățile de tencuială. Nici plafonul care acoperă bazinul nu este într-o stare prea bună. Bitumul de deasupra s-a măcinat și, de asemenea, bucăți din el se desprind cu ușurință. Pare abandonat. Locuitorii din blocurile învecinate, M19B, M19C, dar și M16B, M17 B au făcut sesizări către CAO. Proprietarii au solicitat reabilitarea sau desființarea rezervorului cu pricina. Atât răspunsul, cât și concretizarea cerințelor acestor locatari au întârziat să apară.

„Noi, locuitorii din zonă, am făcut prin intermediul Asociațiației de Proprietari demersuri către CAO să se rezolve situația acestui rezervor. Este un rezervor de apă situat în spatele blocului M19C de pe strada A.I. Cuza. Acum, strada se asfaltează și considerăm că ar fi oportun ca  autoritățile, cei în măsură, să reabiliteze și această construcție. Sesizările au fost făcute încă de anul trecut. Ultima adresă a asociației are număr de intrare la Compania de Apă 9.203/17 septembrie 2019”,

spune un proprietar.

Într-adevăr, președintele Asociației de proprietari A.I. Cuza confirmă spusele proprietarilor.

Locatarii au cerut reabilitarea rezervourilui de apă

„Am făcut adrese către CAO, dar în zadar. Nu am primit nici un răspuns. Luni sau marți vom trimite o altă sesizare. De la acest bazin se alimentau blocurile turn cu apă. Eu cred că acest bazin este încă funcțional, fiindcă se aude apa curgând în interior. Cei de la CAO au alte priorități din moment ce nu au făcut nimic în privinţa acestui rezervor de apă”,

spune Dragoș Voica, președintele asociației de proprietari.

rezervoarele de apă din oraș într-o avansată stare de degradare


Nu s-au prins bani la bugetul CAO pentru modernizarea rezervoarelor de apă


Reabilitarea acestor rezervoare de apă înseamnă investiții. Investițiile înseamnă fonduri. Fonduri pe care administratorul, CAO, nu le are prinse în buget în acest moment, pentru modernizarea și igenizarea acestui rezervor și a altora ca el.

„Modernizarea unui astfel de bazin implică prinderea unor fonduri în bugetul de cheltuieli al Companiei. Pentru acest an nu am prevăzut astfel de cheltuieli. Au fost situații în care am alocat bani și am modernizat un astfel de rezervor. Este vorba de un rezervor situat în zona blocurilor care dau înspre strada Dezrobirii. A fost un rezervor care arăta urât. L-am îmbunătățit, a fost împrejmuit, s-a toaletat zona verde, a fost igienizat fiindcă era în conservare. Acum arată foarte bine, mai ales că este situat în zona unui loc de joacă, iar în cartier s-au reabilitat aleile și trotuarele. În ceea ce privește rezervorul de pe A.I. Cuza, mai înainte trebuie făcută o inventariere a tuturor acestor bazine, apoi să vedem care este starea lor și unde vom investi”,

a mai spus Alin Șuiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS