11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPeste 50% din stațiile de apă din Dolj nu au autorizație sanitară

Peste 50% din stațiile de apă din Dolj nu au autorizație sanitară

Apa este plină de nitriți și bacterii. La o parte din stații, DSP a respins avizul sanitar, iar altele nici nu au mai venit la autorizare, după ce fuseseră respinse anterior. Nimeni nu știe oficial de ce au murit cei doi copii din Argetoaia în 2015, după ce s-a spus că s-au intoxicat cu apă infestată.

Doar 47 din cele 99 de stații de apă din județul Dolj sunt autorizate sanitar, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj, la solicitarea GdS. Potrivit reprezentanților DSP, 18 stații au primit notificări de respingere după ce a fost analizată potabilitatea apei, ele având depășiri ale limitelor admise la nitrați, bacterii, amoniu și clor.

Acestea sunt la: Argetoaia (amoniu, clor), Braloștița (amoniu, clor), Cetate (nitrați, clor), Coţofenii din Dos (nitrați), Dobrotești (nitrați, clor), Galiciuica (amoniu, clor), Gângiova (nitrați, clor), Ghercești (amoniu, clor), Giurgița (nitrați), Leu (nitrați), Mischii (bacterii E Coli, nitrați, clor), Sadova (nitrați și clor), Scăești (bacterii, amoniu, clor), Urzicuța ( amoniu, clor), Vârvoru de Jos, Vârvoru de Sus, Ciutura.

Pentru alte 34 de stații nu au mai fost depuse cereri de autorizare, deoarece primarii știu din start că apa nu este bună de băut și că nu vor primi avizul sanitar. Printre acestea, enumerăm stațiile de la Salcia, Bistreț, Sărbătoarea, Cioroiași, Ghidici, Gighera, Mârșani, Pielești, Robănești şi Teasc. De altfel, pentru stațiile cu pricina se primiseră anterior notificări de respingere a autorizației sanitare, mai spun reprezentanții DSP.

Moartea micuților din Argetoaia, învăluită în mister

Apa infestată cu nitrați din cauza agriculturii intensive practicate înainte de 1990 este foarte periculoasă, în special pentru copii. În 2015, GdS a relatat cazul unor copii din Argetoaia morți în condiții suspecte. Fetița de trei ani și patru luni și băiețelul de un an și șapte luni au murit înainte să poată primi ajutor medical. Ei au fost transportați la morga Spitalului din Filiași, unde medicii de la Institutul de Medicină Legală (IML) au recoltat material biologic din organe, din țesuturi, din urină și sânge, pentru a stabili cauza deceselor.

Nici în ziua de astăzi nu se știe de ce au murit cei doi copii, potrivit celor declarate de apropiații familiei. „Nu a apărut nimic până acum. Era imposibil să nu aflu dacă era ceva“, ne-a spus Nizar Al-Khatib, medicul de familie al copiilor. Nici primarul localității, Lucian Vânătoru, nu mai știe nimic. „I-am întrebat pe bunicii copiilor dacă au primit până acum ceva oficial și au spus că nu“, a precizat Vânătoru.

Conform medicilor, copiii sugari au cel mai mult de suferit din pricina apei infestate. Aceștia pot avea probleme respiratorii din cauza circulației inadecvate a oxigenului din sânge. În organismul uman, nitrații (NO3) se transformă în nitriți (NO2). Există studii care arată legătura dintre naşterile cu probleme şi consumul ridicat de nitraţi al femeilor însărcinate. La adulţi, apa infestată produce anemii şi constituie un factor agravant pentru cei care au probleme cu sângele.

Cum trebuie să fie apa potabilă

Potrivit legii, apa potabilă trebuie „să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin număr sau concentraţie, pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană“, iar concentraţiile trebuie să se încadreze în anumiţi parametri, astfel: amoniu – 0,50 mg/l; nitraţi – 50 mg/l; nitriţi – 0,50 mg/l; turbiditate – 5 UNT; pH – 6,5-9,5; cloruri – 250 mg/l; cianuri totale – 50 g/l. Prin apă potabilă se înţelege „orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle sau alte recipiente“.

După ce au cheltuit zeci de milioane de euro pe sistemele centralizate de apă potabilă, primarii au constatat că aceasta nu este bună de băut.

GdS a relatat pe larg această problemă încă din 2013, iar autoritățile au promis că iau măsuri. Măsurile se văd însă în rapoartele DSP: în 2020, peste 50% din stațiile de apă din județ nu au autorizații sanitare de funcționare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS