10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPădurar din Motru, reținut pentru fals intelectual

Pădurar din Motru, reținut pentru fals intelectual

Un bărbat, de 38 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Motru, bănuit de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual a fost reținut miercuri de polițiștii gorjeni.

În dimineața zilei de ieri, oamenii legii au efectuat o percheziție domiciliară, în baza unui mandatul emis de Judecătoria Motru și au pus în aplicare un mandat de aducere față de suspect. Din cercetări a reieșit faptul că în perioada octombrie – decembrie 2019, ianuarie – mai 2020 bărbatul ar fi întocmit în fals 18 avize primare de însoțire a materialului lemnos, fără acordul proprietarilor, din care 13 avize în interes personal.

Pădurarul este acuzat că a vândut în total cantitatea de 39,27 mc la diferite persoane și un număr de 5 avize pe care le-a întocmit la solicitarea unor persoane, facilitându-le acestora transportul cantității de 13,85 mc de material lemnos, în condiții legale, pe drumurile publice. În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, împotriva sa fiind dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile şi obligaţia de a nu exercita profesia în cadrul căreia a săvârşit fapta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS