11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA fost stabilit programul pentru premierea absolvenților de gimnaziu, pe Stadionul Municipal

A fost stabilit programul pentru premierea absolvenților de gimnaziu, pe Stadionul Municipal

Primăria Târgu Jiu a stabilit programul pentru festivitatea de premiere a absolvenților de la unitățile de învățământ din Târgu Jiu. Este vorba de absolvenții de învățământ gimnazial și liceal, care vor participa la o ceremonie organizată special pentru ei, în incinta Stadionului Municipal.

Astfel, în perioada 9-12 iunie, în fiecare zi, începând cu ora 16:30, au fost programate clasele, în așa fel încât să fie respectate noile reglementări în vigoare și să fie eliminate riscurile infectării cu COVID-19. Clasele vor intra separat în stadion, pe pista de atletism, la intervale de 15 minute. Toți elevii se vor aseza pe scaunele pregătite pe pistă, la o distanță de cel puțin 2 metri de ceilalți.

Fiecare clasă va fi chemată în fața tribunelor, în timp ce pe ecranul stadionului va fi prezentată unitatea de învățământ din care face parte. Fiecare elev va putea fi însoțit de cel mult două persoane. Părinții și cadrele didactice vor intra în același timp cu elevii pe care îi însoțesc, dar prin față, pe esplanadă.

Fiecare persoană se va așeza pe scaunul indicat, respectându-se, și în acest caz, distanțarea prevăzută de legislație. Tabelele cu elevii, însoțitorii acestora și cadrele didactice care participă la evenimente vor fi alcătuite de unitățile de învățământ. A fost stabilit programul pentru absolvenții de gimnaziu, iar vineri va fi definitivat programul pentru absolvenții de liceu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS