16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe deschid toate intrările în pieţe, târgul rămâne închis

Se deschid toate intrările în pieţe, târgul rămâne închis

Accesul va liber în pieţele din Craiova, începând de vineri, 15 mai a.c. Târgul rămâne închis.

SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL îşi va relua activitatea cu publicul, de vineri, 15 mai 2020, atât la sediul administrativ din Piaţa Centrală, cât şi la punctele de lucru din pieţele craiovene, odată cu încheierea stării de urgenţă. Rămâne în continuare închis sectorul de produse second-hand din Târgul Municipal Craiova, însă vor fi redeschise publicului toate intrările din pieţe. Cetăţenii şi comercianţii vor avea obligaţia de a purta mască de protecţie în spaţiile închise şi de a respecta distanţarea socială.

Piaţa Centrală

„Măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului în incinta pieţelor rămân în atenţia noastră. În acest sens, am instalat tuneluri de dezinfectare la două dintre intrările în Piaţa Centrală, una destinată accesului pietonal dinspre Calea Bucureşti, iar cealaltă destinată accesului auto dinspre strada Vasile Alecsandri. De asemenea, vom continua activităţile de igienizare şi dezinfectare periodică a pieţelor şi vom insista pentru respectarea de către comercianţi şi cumpărători a prevederilor privind distanţarea socială şi purtarea măştilor de protecţie”,

a declarat Alin Mărăcine, administrator/director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Facturi, plăţi şi sesizări online

Târg
Târg

Conducerea societăţii aflate în subordinea municipalităţii craiovene le recomandă comercianţilor cu care se află în relaţii contractuale să opteze pentru primirea facturii pe e-mail, în locul transmiterii ei prin poştă, şi să utilizeze cât mai des metodele de plată electronice pentru achitarea contravalorii chiriei, spre a evita, pe cât posibil, contactul direct cu inspectorii şi casierii din pieţe.

În cazul în care este preferată plata prin intermediul casieriilor, ori au de rezolvat alte probleme care necesită să se adreseze direct angajaţilor SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, comercianţii trebuie să poarte mască şi să respecte distanţa recomandată, de 1,5 m, atât între ei, cât şi faţă de angajaţii Pieţelor. Şi pentru activitatea de petiţionare li se recomandă cetăţenilor să folosească în continuare mailul societăţii – [email protected] – pentru transmiterea de cereri sau sesizări, în locul trimiterii acestea pe suport de hârtie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS