11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDetectoarele wireless de gaze nu sunt senzori pe care-i ţii în sertar

Detectoarele wireless de gaze nu sunt senzori pe care-i ţii în sertar

Montarea detectoarelor de gaze continuă să producă nemulţumiri în rândul craiovenilor care locuiesc la bloc. În primul rând, locatarii consideră că preţurile, care ajung şi până la 300 de lei/apartament sunt prea piperate. În al doilea rând, proprietarii care au centrale de apartament şi au deja senzori de gaze, refuză să mai monteze al doilea senzor pe coloana comună.

Într-o astfel de situaţie se găsesc şi locatarii din blocul F19 din cartierul craiovean Lăpuş. Aceştia spun că asociaţia i-a obligat să monteze senzori de gaze, deşi unii dintre ei au centrale de apartament şi senzori montaţi pe coloana proprie.

Totodată , proprietarii consideră că

Nu mi se pare corect ca asociaţia să mă oblige pe mine să montez aceste detectoare. Este un abuz. Asociaţia a venit cu firma şi noi am plătit.

Este vorba de o sumă de 270 de lei. Eu am două detectoare în casă. Unul la centrală, unul pe conducta care trece prin apartament. I-am întrebat: Domne e obligatoriu ? Şi mi-au zis că aşa este legea, spune un locatar din blocul F19, din asociaţia de proprietari 2 Lăpuş.

În aceiaşi situaşie se găseşte şi proprietarul de la apartamentul nr.8 din acelaşi bloc. Locatarul spune că are centrală, are senzor de gaze şi a fost nevoit să accepte şi montarea celui de-al doilea. Totul pe banii lui.

Proprietarii sunt nemulţumiţi că plătesc sume mari pentru montarea detectoarelor

Eu am centrală, am senzor montat de mulţi ani. Acum a venit asociaţia de proprietari şi ne-a obligat să montăm altul. Ne-au zis că dacă nu ne convine să scoatem instalaţia comună în afara blocului. Pe mine nu mă interesează, eu am coloana pe casa scării. În plus, mă nemulţumeşte costul. Am plătit peste 250 de lei, iar dacă te duci în magazin un senzor din ăsta costă 50-60 de lei, spune proprietarul.

Asociaţia şi Ordinul ANRE

Detectoarele de gaze, obligatoriu şi pe casa scării
Detectoarele de gaze, obligatoriu şi pe casa scării

„ Ştim cu toţii că este acel Ordin al ANRE care ne obligă să montăm detectoare de gaze. Noi, asociaţia am ales firma. Am avut trei oferte şi am ales-o pe cea mai convenabilă. Pentru proprietarii din blocul F19 costurile au fost de 270 de lei. Aici vorbim de tot sistemul, nu numai de acel senzor de gaze din apartamente. Este toată instalaţia de pe casa scării, este electrovalva de pe reţeaua comună. Nu-şi asumă nimeni responsabilitatea dacă se întâmplă ceva”,

spune administratorul asociaţiei 2 Lăpuş, Florica Simulescu.

Faci revizia trebuie să pui detector de gaze

Detector de gaze

La fel de nemulţumiţi, dar şi nelămuriţi sunt şi proprietarii din Asociaţia de proprietari nr.14 Brazda lui Novac. Ei s-au trezit cu un anunţ venit din partea asociaţiei, care îi atenţionează că trebuie să strângă banii necesari montării detectoarelor de gaze.

Suma este în jur de 300 de lei, iar montarea se va face în vară când expiră revizia generală. Este cunoscut faptul că, firmele agreate de ANRE şi care se ocupă cu verificarea şi revizia tehnică a reţelelor de gaze nu întocmeşte documentaţia constatatoare a bunei funcţionări tehnice a instalaţiei, dacă nu sunt montate aceste detectoare. Anunţul îi înştiinţează pe proprietari că :

”Fără aceste detectoare nu se poate face revizia instalaţiilor din apartamente, iar gazele vor fi oprite. Dacă un singur apartament de pe scară refuză montarea unui detector, acea scară nu va putea beneficia de utilizarea gazelor naturale”.

Un preţ mediu pe apartamente

Reprezentanţii firmelor în domeniu spun că locatarii nu trebuie să confunde un simplu detector de gaze comandate de pe un site online cu sistemul wireless. Acesta are mai multe componente şi funcţionează ca un tot unitar, iar în caz de pericol opreşe gazul în tot blocul, nu doar într-un apartament.

ANRE-ul a venit în 2018 cu nişte precizări. Adică, detectoarele de gaze montate doar pentru aragazul din apartament sau pentru centrală nu sunt suficiente.

Montare detector gaze
Montare detector gaze

Conform informării, trebuie montate detectoare şi pe casa scării, şi pe colaonele care traversează apartamentele centraliştilor. Vreau să precizez că nu vorbim de un senzor pe care îl cumperi şi îl ţii în sertat. Detectoarele wireless sunt un tot unitar, un întreg sistem.

Cu referire la preţuri, există un preţ mediu pe apartament. Eu pot să montez într-un bloc cu 8 apartamente sau într-unul cu 20 de apartamente. De asemenea, se face o cablare, pot să folosesc o rolă sau două de cablu. Sunt de asemenea aparatele care se montează pe casa scării, este electroventilul. În mod normal firma mea montează cu 290 de lei/apartament. În cazul Asociaţiei 2 Lăpus am făcut un discount şi s-a ajuns la 270, fiindcă sunt multe blocuri în asociaţie, a declarat,

pentru GdS, Daiana Cerban, reprezentant Gaz Power CDG SRL.

Cum funcţionează detectoarele wireless de gaze

Aceasta a mai explicat şi cu alte ocazii funţionarea acestui sistem wireless.

La contorul de la intrarea în bloc se montează o electrovană, un robinet, la intrarea în bloc pe conductă, apoi se montează contoare wireless. Dacă sunt scăpări de gaze, porneşte detectorul, se dă semnal într-un amplificator care este montat undeva la etajul doi sau cinci – șase, dacă este bloc-turn. Semnalul se duce într-un panou de control la parter, care dă comanda şi închide electrovalva de la intrarea în bloc. Când se închide electrovalva nu mai este pericol. Din panoul de control se vede în ce apartament sunt scăpările de gaze.Panoul funcţionează 24 de ore din 24 şi este alimentat de la tabloul electric al blocului. Este un sistem pe bloc, nu este doar pe apartament. Cele montate până acum erau doar în apartament şi închideau gazul între aragaz şi canea, iar pericolul era iminent.Proprietarii trebuie să înlocuiască aceste detectoare de gaze cu cele prin sistemul wireless,

spunea Daiana Cerban la finele anului 2019.

Care este legislaţia în domeniu

Obligativitatea instalării detectoarelor de gaze a fost impusă, prin Ordinul ANRE nr. 5/2009.

”Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat, tip termopan etc.) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel puţin 2% metan (CH4) în aer, care acţionează asupra robinetului de închidere (electroventil) a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi.

În cazul utilizării detectoarelor, suprafaţa vitrată poate fi redusă la 0,02 mp pe mc de volum net de încăpere”,

se arată la punctul 3 din Ordin.

Procedură schimbată

Prin ordinul ANRE 179/2015 – Procedura privind verificările şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, proprietarii sunt obligaţi să-și pună detectoare de gaze, chiar dacă nu au centrală de apartament.

“În situaţia în care, în urma verificării sau a reviziei tehnice a instalaţiei de utilizare, OE constată că nu sunt îndeplinite condiţiile tehnice de funcţionare în siguranţă a instalaţiei comune de utilizare, clientul final/clienţii finali are/au obligaţia să facă toate demersurile necesare pentru îndeplinirea acestor condiţii, inclusiv prin montarea de detectoare automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel puţin 2% metan (CH4) în aer, dotate cu sisteme de semnalizare optică sau alarmare acustică la atingerea concentraţiilor periculoase şi cu comanda închiderii automate a alimentării cu gaze naturale”,

art.8, Ordinul nr. 179/2015.

Alte completări

Blocul F19

În 2018, legislația din domeniu a suferit o serie de modificări. ANRE a publicat pe propriul site o serie de informații legate de montarea detectoarelor automate de gaze.

Obligativitatea montării detectoarelor automate de gaze naturale este prevăzută la art. 129, alin. (1) și alin. (2), precum și art. 144 alin. (1) din Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale:

Toate încăperile în care se montează aparate consumatoare de combustibili gazoși se prevăd, spre exterior sau spre balcoane/terase vitrate, cu suprafețe vitrate, definite conform art. 128 alin. (1) lit. e), cu suprafața minimă totală de: a) 0,03 mp pentru fiecare mc de volum net de încăpere,în cazul construcțiilor din beton armat; b) 0,05 mp pentru fiecare mc de volum net de încăpere,în cazul construcțiilor din zidărie; pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcție specială (securizat, tip termopan etc.) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze naturale care acționează automat, prin electroventil, asupra robinetului de închidere;în încăperile în care există risc de intoxicări, incendii sau explozii cauzate de scăpările accidentale de gaze naturale acumulate, se prevăd detectoare automate de gaze naturale care acționează automat, prin electroventil, asupra robinetului de închidere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS