17.9 C
Craiova
duminică, 13 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn deputat reclamă: Jeg şi bacterii multirezistente la SJU Craiova

Un deputat reclamă: Jeg şi bacterii multirezistente la SJU Craiova

-

Secţia ATI a SJU Craiova este infectată cu bacterii ultrarezistente, iar acest lucru a fost ascuns publicului până în acest moment, reclamă Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj. Acesta a oferit o declaraţie de presă în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, în care a semnalat concluziile grave ale unor rapoarte realizate de Direcţia de Control şi Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii.

„Un raport a fost finalizat în luna martie şi unul în luna octombrie a acestui an, ambele fiind semnate de ministrul Pintea. Şi nu aţi auzit niciodată acest aspect extrem de grav lămurit în public, cu măsurile pe care ar fi trebuit să le ia împotriva managerului, a directorului medical şi a celui de îngrijiri“, a precizat Ungureanu.


Contactat, directorul SJU Craiova nu a dorit să comenteze situaţia, menţionând că poziţia oficială va fi transmisă într-un comunicat de presă. Acesta, însă, nu face referire la cele mai importante probleme.

Ungureanu: Jegul este cvasitotal

Problemele cele mai mari sunt la Secţia ATI, unde normele igienico-sanitare nu sunt respectate. Totuşi, conform menţiunii din raport a unităţii la una dintre măsurile pentru igienizare aprobate, „există echipamente moderne pentru curăţarea suprafeţelor şi că au fost achiziţionate soluţii speciale pentru curăţarea în profunzime a suprafeţelor şi lavete pe coduri de culori, conform hărţii de risc“. Astfel, SJU consideră implementată o procedură de curăţenie şi dezinfecţie modernă în toate spaţiile unităţii.

Emanuel Ungureanu crede, însă, că jegul este cuvântul de ordine pentru a caracteriza SJU Craiova: „De dimineaţă, am fost în spate la UPU. Baia nu are săpun, toaleta nu are colac, nu există dezinfectant, era urină pe jos la ora 8 dimineaţa, era negru mopul, NEGRU. Erau două mopuri cu care se ştergea în această toaletă, cu aceleaşi se ştergea şi în zona sălii de aşteptare. La intrare, unde este cel mai intens trafic, era cel mai mare jeg“.
Clinica ATI nu îndeplineşte nici cerinţele legale privind aria utilă minimă/pat.

Probleme la Oncologie, dar şi legate de personal

Pe lângă situaţia de la ATI, rapoartele scot la iveală mai multe nereguli. Una este funcţionarea Secţiei de Pediatrie simultan cu desfăşurarea de lucrări de reabilitare. În timpul controlului, s-ar fi impus sistarea lucrărilor şi relocarea pacienţilor în spaţii conforme din punct de vedere igienico-sanitar. Alte probleme sunt legate de plata concediilor de odihnă la persoane angajate cu jumătate de normă care aveau funcţia de bază la UMF. Astfel, legislaţia în vigoare a fost încălcată. Nereguli au fost găsite la Oncologie, unde bugetele pentru programul naţional sunt insuficiente şi există o lipsă de coordonare între departamentele implicate. Raportul menţionează şi unele nerespectări ale procedurilor de angajare. Vom detalia în următoarea perioadă concluziile acestor rapoarte.

„Vina este a întregii comunităţi medicale care se complace în mizerie“

Deputatul a menţionat că managerul spitalului nu este singurul vinovat pentru toate cele reliefate de rapoartele menţionate. Conform acestuia, responsabilitatea pentru această situaţie este una colectivă şi îi aparţine unei comunităţi medicale care se complace în mizerie: „Fac un apel la personalul medical din această instituţie. Nu am mai văzut atâta jeg decât la Târgu Jiu. Aş vrea să văd ziua când va exista un protest spontan al personalului medical pe scările acestui spital nu doar pentru probleme salariale, ci pentru jegul în care stăm cu toţii. Rog ministrul Sănătăţii să ia măsuri urgente, să îl demită pe managerul instituţiei, să schimbe Consiliul de Administraţie şi directorul medical şi de îngrijiri, iar acest raport să fie făcut public“.

Emanuel Ungureanu se află pentru a cincea oară la Craiova şi spune că unele lucruri au rămas la fel, iar altele sunt chiar mai rău.

„De dimineaţă, am urmărit modul în care se cară gunoiul. Infirmierele ieşeau cu încălţămintea şi îmbrăcămintea de clinică şi cărau gunoiul menajer, dar şi gunoiul toxic. Era lipit de haine. S-au întors în clinică purtând acelaşi echipament.
Am vorbit cu autorităţi, cu miniştri. Mi-au spus: aveţi dreptate, vom lua măsuri. Când am văzut mormanul de gunoi de acum trei ani la fel ca atunci, mi s-a făcut rău. Baia pe care am filmat-o acum un an aici, la UPU, arată mai rău acum. Şi zona cu vestiarele medicilor este mizerabilă. Iar motivul pentru care jegul nu dispare din spitalul din Craiova este politizarea. Dacă managerul ştie că are protecţie politică, nu va mişca nimic. Acest raport datează din martie şi este acest jeg şi acum, iar în curte încă există mormane de gunoi“.

Poziţia SJU Craiova, pe lângă subiect

În comunicatul transmis de Spitalul Judeţean se precizează, printre altele, că „UPU se află într-un proces de reabilitare şi extindere pentru a putea satisface mai bine cerinţele pacienţilor care se prezintă de urgenţă la spital“. Se mai menţionează că vestiarele urmează să intre şi ele în proces de reamenajare. Cu privire la gunoaie, reprezentanţii SJU transmit că deşeurile rezultate din dezmembrarea echipamentelor casate, precum şi elementele de mobilier înlocuite sunt depozitate temporar în curtea spitalului. Spitalul a organizat licitaţie publică pentru valorificarea acestor deşeuri, iar contractul cu firma câştigătoare nu a putut fi semnat din cauza unei declaraţii false a contractantului. Ca urmare, licitaţia a fost anulată şi a fost iniţiată una nouă.

Comunicatul nu menţionează, însă, nimic despre bacteriile de la ATI, despre problemele de la Oncologie şi celelalte nereguli sesizate în rapoartele Ministerului Sănătăţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(FOTO) Cum vor fi împodobite principalele instituții pentru Târgul...

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a publicat pe rețelele...

ȘTIRI GdS