14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrima investiție realizată de un rezident al High-Tech Industry Park (HTIP) la Craiova

Prima investiție realizată de un rezident al High-Tech Industry Park (HTIP) la Craiova

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a participat, miercuri după-amiază, la evenimentul prilejuit de inaugurarea primei investiții realizate de un rezident al High-Tech Industry Park (HTIP) Craiova, cea de-a doua platformă economică dezvoltată de CJ.

În acest context, Cosmin Vasile, vicepreședinte al CJ Dolj, a precizat că efortul financiar, susținut fie din bugetul propriu al instituției, fie din fondurile HTIP, în vederea creării condițiilor necesare întreprinzătorilor pentru a-și desfășura activitatea în parcul industrial depășește 4 milioane de euro.

Prima investiție realizată de un rezident al High-Tech Industry Park a creat 40 de locuri de muncă

„Mă bucur că am luat parte, astăzi, la un eveniment cu totul special –  inaugurarea unei investiții în valoare de 450.000 de euro, care s-a concretizat în construirea a două depozite pentru mărfuri și a creat 40 de locuri de muncă.

Primul obiectiv realizat de o companie instalată în High-Tech Industry Park devine astfel operațional, marcând intrarea într-o nouă etapă a acestei inițiative a CJ Dolj menite să contribuie la creșterea economică a județului.

S-a ajuns în acest punct ca urmare a derulării unor demersuri investiționale semnificative, pentru că angajamentul nostru a fost de a pune la dispoziția antreprenorilor nu doar terenuri pentru închiriere în condiții avantajoase, ci și toate utilitățile necesare în derularea activității, a afirmat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile. 

Pe de o parte, Consiliul Județean Dolj s-a implicat în mod direct, printr-un proiect cu valoarea de aproape 2 milioane de euro, în amenajarea drumurilor exterioare și în racordarea platformei industriale la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, de energie electrică și gaze naturale, de telefonie și internet.

Pe de altă parte, printr-o serie de investiții în sumă totală de peste 2 milioane de euro, conducerea HTIP Craiova s-a preocupat de aducerea acestor rețele în interiorul parcului, dar și de realizarea unor obiective precum sistemele de hidranți sau de supraveghere video, pentru siguranța rezidenților. 

Alți trei agenți economici își vor începe activitatea în parcul industrial.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a salutat realizarea primei investiții din HTIP Craiova, anunțând că, până la sfârșitul acestui an, alți trei agenți economici își vor începe activitatea în parcul industrial.

„High-Tech Industry Park este demersul prin care ne-am propus să continuăm strategia noastră de stimulare și susținere a mediului de afaceri, un demers care s-a conturat deja drept un real succes, având în vedere faptul că această nouă platformă economică are deja 37 de rezidenți, care și-au asumat să realizeze investiții cu o valoare cumulată de 27 de milioane de euro și să angajeze aproape 2.000 de persoane.

În ceea ce ne privește, dezvoltarea High-Tech Industry Park reprezintă un obiectiv căruia îi acordăm în continuare întreaga atenție, așa cum am procedat și până în prezent, prin toate măsurile întreprinse pentru a asigura teren în vederea extinderii parcului industrial și pentru a realiza rețelele de utilități publice, în beneficiul rezidenților“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La evenimentul inaugural, alături de vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile, au mai participat administratorul public al județului, Cosmin Durle, și directorul general al High-Tech Industry Park, Ionuț Pîrvulescu.

Societatea Buzmarcom SRL, care și-a început miercuri activitatea în HTIP Craiova, a realizat o investiție în valoare de 450.000 de euro, închiriind un teren cu suprafața de 2.500 de metri pătrați pentru construirea celor două depozite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS