20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDiferenţele la apă rece, motiv de ceartă la asociaţie

Diferenţele la apă rece, motiv de ceartă la asociaţie

Proprietarii mai multor apartamente arondate Asociației de Proprietari nr. 19 Craioviţa Nouă susţin că sunt nevoiţi ca, pe lângă consumul de apă rece înregistrat de apometrele din fiecare apartament, să plătească, lunar, zeci de metri cubi de pierderi.

Locatarii acuză administratoarea de la asociaţie că îi încarcă la factura de apă după bunul său plac. Mai mult, aceştia susţin că angajata „este pe mână“ cu cititoarele de la Compania de Apă şi trece zeci de metri cubi de apă în procesul-verbal încheiat la momentul citirii apometrului general.

Ulterior, „pierderile“ se regăsesc în lista de plată a proprietarilor.
Proprietarii din blocul 110 B, scara 1, sunt revoltați din cauza surplusului de apă cu care sunt încărcaţi lună de lună. De exemplu, în factura din luna august s-au trezit cu un consum de apă rece de 94 mc pentru 20 de apartamente.

Iulian Ruican, locatar

Asta în timp ce diferenţele de apă rece sunt de 63 de metri cubi. Locatarii spun că nu înţeleg cum de au atâtea pierderi, pentru că nu au probleme cu reţeaua de apă. Aşa au ajuns unele familii să plătească, pe lângă consumul individual, diferenţe de peste 3, 5 şi 7 mc de apă rece.

Eu am cel mai mare consum de apă rece şi la pierderi la fel. Sunt trecut cu pierderile cele mai mari,

spune un locatar din bloc.


Noi nu avem pierderi la subsol şi cei de la asociaţie ne încarcă. Ajungem să plătim pierderi, dar noi în subsol nu avem probleme cu conductele de apă. Le-am spus să citească apometrele cei de la asociaţie. Le-am propus să verifice apometrele din apartamente. Aceste pierderi la apă rece nu sunt de ieri de azi, sunt de ani buni.

Noi dăm citirea apometrelor pe 30 sau 31 ale lunii şi nu înţeleg de ce se bagă pierderi. Nu au mai făcut verificări de ani de zile. Avem un apartament al primăriei şi vin nu ştiu câte persoane, iar la întreţinere sunt trecute doar două. Oricum, am multe nemulţumiri faţă de cei de la asociaţie,

afirmă Ileana Roşca, proprietar în blocul 110 B, scara1.

Un index se citeşte, altul se facturează

Locatari nemulţumiţi din blocul 110B, scara1

Mai rău, sunt locatari care susţin că au descoperit cum îi înşală asociaţia împreună cu angajaţii furnizorului de apă. Aceştia susţin că în procesul-verbal de constatare a citirii apometrului este trecut alt index decât cel real.

Mie mi-a atras atenţia ultima listă la întreţinere, pe luna august, unde diferenţele la apă rece sunt foarte mari. Am mers la asociaţie să întreb. În plus, i-am spus administratoarei Elena Măciucă să formăm un grup de oameni să verificăm apometrele din apartamente. Mi-a spus că sunt pierderi și că diferenţa apare din faptul că s-a citit pe data de 29 ale lunii şi s-a afişat undeva în prima parte a lunii septembrie. După care mi-a spus altă dată.

Am intrat în subsol şi am văzut că indexul pe acel contor era altul 14447, faţă de 14471, cât se facturase. Erau vreo 25 de metri cubi în plus. La asociaţie nu mi-au arătat factura şi tot spuneau că sunt pierderi. Am fost la Apă, am mers la şeful celor care citesc apometrele, un anume Stancu. Nu l-am găsit.

Au sunat-o colegii pe cititoarea respectivă şi ea a spus că va corecta citirea. M-am dus şi în audienţă. Le-am spus ce am depistat şi mi-au dat un răspuns, mai bine nu-l dădeau. Ne fură, pur şi simplu, şi acum cei de la asociaţie dau vina pe cititoarea de la CAO. Eu cred că este o legătură între cei de la asociaţie şi aceşti cititori,

susţine Iulian Ruican, proprietar în blocul 110 B, scara 1.

S-a reglat, s-a rezolvat

I-am întrebat pe reprezentanţii proprietarilor care este situaţia cu aceste diferenţe la apa rece. De ce sunt aceste pierderi de care fac vorbire locatarii?


Casiera de la CAO citeşte consumul pe blocuri. Se face procesul-verbal semnat de reprezentantul CAO şi Asociaţie. A fost o citire eronată, iar femeia a reparat greşeala. A corectat şi a pus semnătura şi punct. Să nu faceţi confuzie. Vorbim de luni diferite. Diferenţe au apărut şi în această lună (septembrie – n.r.), dar sunt nişte diferenţe infime.


Citirea contoarelor individuale se face la sfârşit de lună de către proprietari. Dau indexul şi numărul de persoane. Tot la sfârşit de lună, citesc şi operatorii de la Companie. Părerea mea este că nu toţi locatarii dau corect sau se dau citirile în zile diferite. Din acest motiv apar aceste diferenţe. S-a reglat, s-a rezolvat,

este de părere Eugenia Măciucă, administrator.


La rândul ei, preşedinta asociaţiei, Elena Popescu, spune că nu este datoria ei să meargă cu angajata Companiei să citească apometrele din subsolurile blocurilor.


Cititoarea de la CAO a avut un deces în familie, a fost marcată şi probabil de aici această greşeală. Noi, din cele 26 de scări, câte sunt în asociaţie, avem 20 cu contoare cu citire radio şi restul şase se citesc din subsol. Ea şi-a rectificat greşeala şi a semnat. Nu mai este nici o problemă. Noi i-am făcut şi un răspuns respectivului proprietar,

spune Elena Popescu, preşedinta Asociaţiei de proprietari nr. 19 Craioviţa Nouă.

Citire corectă

Dacă asociaţia şi locatarii aruncă mâţa în curtea CAO, am căutat un răspuns aici.
Iată care este punctul de vedere al operatorului de apă şi canal.


S-a făcut o verificare şi s-a constatat că citirea şi întocmirea procesului-verbal a fost corectă, indexul de pe procesul-verbal de constatare a consumului a corespuns cu indexul din apometrul general. Conform contractului încheiat între CAO şi asociaţia de proprieatri, citirea se face în perioada 28 – 2 (finalul lunii pentru care se face facturarea – începutul lunii următoare),

se arată într-un răspuns venit din partea reprezentanţilor CAO.

Erori

Acelaşi operator îi răspunde locatarului Iulian Ruicu că se află în eroare. În sensul că, pentru luna august, indexul după care s-a facturat este 14331, adică un consum de 116 mc. În timp ce pentru luna septembrie, facturarea se face conform indexului 14447.
Dacă punem cap la cap toate părerile, reiese că locatarul se plânge de consumul din luna august. În timp ce eroarea de index s-a produs în luna septembrie. Şi în cele din urmă, CAO a facturat aşa cum a corectat propria-i angajată.

Cauze care duc la apariţia „pierderilor“

Contor

Diferenţele sau aşa-zisele pierderi la factura de apă rece reprezintă o problemă a multor asociaţii de proprietari din Craiova. De unde apar aceste diferențe? S-au identificat numeroase cauze.
Defecțiunile sau modificările, atât la instalațiile furnizorului de apă, cât și la cele ale asociației, pot fi printre cauze.
Momentul citirii contorului de către furnizor diferă de momentele în care citesc locatarii. Totodată, este o diferenţă de clasă între contoarele montate în subsol şi cele montate în apartamente.
Declararea incorectă a consumurilor de către locatari este o altă cauză. La care am putea adăuga montarea greşită a contorilor şi neverificarea metrologică. Şi de ce nu, citirea incorectă, din greşeală sau voit, a contorului general.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS