11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalContainere noi pentru colectarea selectivă

Containere noi pentru colectarea selectivă

În Craiova, tomberoanele tip iglu, destinate colectării selective, au început să fie înlocuite cu platforme supraterane închise. Acestea urmează să fie schimbate treptat, în toate zonele orașului.

Măsura este luată de administraţia locală pentru a respecta legislația europeană, dar şi pentru a crește gradul de colectare selectivă a deșeurilor. Ştim cu toţii că, până acum, colectarea selectivă se făcea la containerele de tip iglu cu o capacitate de 2,5 mc.

Pentru noile platforme destinate colectării selective, primăria a achiziţionat 33 de module. Fiecare modul are trei compartimente. Cel verde este pentru sticlă, cel galben este destinat metalului şi plasticului, iar cel albastru pentru hârtie şi carton.


Acestea au fost deja amplasate în mai multe zone din oraş. Acestea se găsesc deja amplasate în cartierul 1Mai, în Valea Roşie în zonaCrucea de piatră, pe bulevardul Calea Bucureşti în zona Rotonda, la Piaţa Centrală, pe strada A.I. Cuza la Piaţa Centrală, la Judecătorie, în zona KFC, în zona centrală, la Modern, la Gară şi pe strada Olteţ. Cele 33 de module au costat primăria Craiova 105.270 de lei (22.266 euro).

Au fost achiziţionate prin cumpărare directă de la o societate din localitatea Breaza, judeţul Prahova , SC Lavitex Prod SRL.

Containere
Containere

Altfel de containere

Acestea sunt închise în așa fel încât să nu poată pătrunde în interiorul lor persoane neautorizate cum se întâmpla în cele tip clopot. Ele sunt realizate la standarde europene. În acest fel se evită împrăștierea deșeurilor pe lângă containere și se va stopa fenomenul colectării neautorizate a deșeurilor reciclabile.


Deşeurile vor fi ridicate de către operatorul de salubritate, SC Salubritate Craiova SRL care ulterior le valorifică. După apariţia containerelor îngropate în Craiova, operatorul care se va ocupa de colectarea deşeurilor reciclabile va fi SC Iridex.


Despre noile platforme destinate deşeurilor reciclabile, viceprimarul Craiovei, Adrian Cosman notează pe pagina de facebook:

Vechile clopote vor fi înlocuite
Vechile clopote vor fi înlocuite

Craiova face un pas important în îmbunătățirea cantităților de colectare ale deșeurilor reciclabile și reducerea impactului negativ asupra mediului.
Colectarea selectivă a deşeurilor reprezintă unul dintre domeniile foarte importante la nivel naţional şi european, prin reciclare reușind să contribuim la: reducerea poluării mediului înconjurător, economisirea energiei, conservarea resusele naturale.


Primele gropi pentru containerele îngropate

De precizat, că ieri în Craiova s-au săpat primele gropi pentru containerele îngropate destinate gunoiului menajer. Prima locaţie este în cartierul 1 Mai pe strada Nicolae Ionescu-Șișești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS