19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii de la bloc pot încheia convenţii individuale cu CAO

Craiovenii de la bloc pot încheia convenţii individuale cu CAO

Începând de luna viitoare, craiovenii care locuiesc la bloc pot încheia convenţii individuale cu operatorul de apă şi canal, Compania de Apă Oltenia. Important de ştiut este faptul că nu este necesar să aibă un contor de apă la uşa apartamentului. Totodată, trebuie să fie de acord toţi proprietarii din condominiul care este racordat la acelaşi branşament.

Compania de Apă Oltenia a decis să încheie convenţii individuale cu craiovenii care locuiesc la bloc. Cum decizia va fi aprobată în şedinţa de consiliu local din această săptămână, proprietarii pot încheia convenţii începând de luna viitoare.

Convenţiile individuale pot fi încheiate chiar dacă proprietarii au sau nu au contoare individuale scoase pe casa scării. Pentru convenţii sunt suficiente apometrele pe care toți locatarii le au în apartament. Totuşi, există o condiţie obligatorie pentru acest contract cu operatorul de apă şi canal: să existe acordul tuturor proprietarilor din condominiu.

Solicitarea de încheiere a convenţiilor individuale poate veni din partea Companiei de Apă Oltenia sau a asociaţiei de proprietari. Aceste contracte individuale de furnizare se vor încheia chiar dacă există un contract la nivelul asociaţiei de proprietari.

Ce trebuie să facă asociaţiile de proprietari

Apometru
Apometru

Asociaţiile de proprietari care solicită încheierea de convenţii individuale într-un condominiu vor înainta către CAO o solicitare scrisă însoţită de hotărârea adunării generale. Vor adăuga şi un tabel cu proprietarii din bloc şi cu datele de identificare ale acestora.

Un condominiu poate însemna o singură scară de bloc sau mai multe care au în comun un branşament contorizat de apă.
După primirea solicitărilor, CAO va întocmi convenţiile individuale în termen de 15 zile. Facturarea individuală va fi operabilă începând cu luna următoare celei în care se încheie convenţiile individuale.


Citirea apometrului general şi a celor din apartamente se face ca şi până acum, în primele opt zile ale lunii. Datele sunt transmise operatorului care întocmeşte facturile de plată.

Locatarii vor plăti consumul de apă direct furnizorului şi nu la asociaţie, cum făceau până acum. Plata facturilor se face la casieria companiei, la bancă sau prin orice alt mod de plată acceptat de operator.
Aceste convenţii pot înceta odată cu contractul pe care îl are asociaţia de proprietari cu operatorul de apă şi canal. Rezilierea mai este posibilă şi la cererea asociaţiei, proprietarului, dar şi a operatorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS